Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat finalizarea completă a Drumului Expres Craiova–Pitești. Joi a fost recepționat ultimul tronson, ceea ce face ca întreaga legătură de mare viteză dintre Craiova și Autostrada A1 să fie operațională.
„Astăzi marcăm o etapă esențială pentru infrastructura rutieră a României. DEx12 este complet finalizat și funcțional!”, a transmis ministrul Ciprian Șerban.
Finalizarea acestui drum expres permite circulația continuă pe un traseu de aproximativ 470 km de drum rapid, de la Craiova, prin Pitești, pe Autostrada A1 spre București, apoi pe A0 (centura sudică a Capitalei) și mai departe pe A2 până la Constanța.
DEx12: are o lungime totală de 121,1 km, 107 poduri și pasaje și 10 noduri rutiere. Valoare totală a investiției este de 3,1 miliarde lei, fără TVA.
Noul drum expres promite reducerea semnificativă a timpilor de deplasare, creșterea siguranței în trafic, fluidizarea transportului de mărfuri și pasageri și o legătură mai eficientă între centrul industrial din Craiova și Portul Constanța.
„Este o investiție strategică, realizată cu fonduri europene, care aduce beneficii concrete pentru economie și pentru șoferi”, a subliniat ministrul Transporturilor.
(sursa: Mediafax)




























