AZI, 13 august, la ora 17.30, Stadionul Solovan va fi gazda confruntării din turul III al Cupei României dintre CSM Sighetu Marmației și CSM Olimpia Satu Mare. Un meci între foste colege de serie în stagiunea precedentă, actualmente în ligi diferite – maramureșenii în Liga 3, iar sătmărenii au făcut pasul către eșalonul superior.
Adversarele din turul III s-au confruntat și într-un test din această vară, la Satu Mare, amical încheiat cu victoria categorică a echipei de Liga 2, scor 4-0.
CSM Sighetu Marmației a intrat în Cupa României din turul inaugural, când a evoluat în deplasare cu Olimpia MCMXXI Satu Mare, calificare conturată cu scorul de 2-0, prin dubla izbutită de Romain Oller. Scorul s-a repetat și în turul secund, fază în care formația lui George Zima a eliminat-o pe CS Minaur, după prelungiri, în urma reușitelor semnate de George Dănăilă și Cristian Catrina.
Program meciuri Turul 3 Cupa României
• Miercuri, 13 august, ora 17.30: CSM Pașcani – FC Șoimii Gura Humorului; Viitorul Onești – Sporting Liești; FC Agricola Borcea – Gloria Băneasa; SC Popești-Leordeni – CS Afumați; CS Tunari – FC Voluntari; CSM Râmnicu Sărat – Metalul Buzău; CSO Băicoi – Chindia Târgoviște; LPS HD Clinceni – Dinamo București; ACS Oltul Curtișoara – CSM Slatina; CS Vulturii Fărcășești – SCM Râmnicu Vâlcea; ACS Muscelul Aro Câmpulung – AFC Câmpulung-Muscel 2022; CSM Unirea Alba Iulia – CSC 1599 Șelimbăr; Jiul Petroșani – FC Corvinul Hunedoara 1921; SSU Politehnica Timișoara – ACSM Reșița; Sănătatea Cluj-Napoca – ACS Mediaș 2022; CS Gheorgheni-VSK Gyergyó – Gloria Bistrița; CSM Sighetu Marmației – CSM Olimpia Satu Mare.
• Miercuri, 13 august, ora 19.00: CSM Cetatea Turnu Măgurele – Concordia Chiajna.
Joi, 14 august, ora 17.30: FC Bacău – ACSM Ceahlăul Piatra Neamț.
Partidele Academia de Fotbal Viitorul Cluj – FC Bihor Oradea și Viitorul Arad – CSC Dumbrăvița s-au disputat ieri.
CS Minaur, amical cu Academica Recea
Echipa de Liga 3, CS Minaur Baia Mare, își continuă programul de pregătire cu un nou meci de verificare.
Azi, 13 august, de la ora 18, gruparea condusă de Francisc Dican va întâlni pe terenul din Recea echipa locală Academica, club care activează tot în Liga 4 după ce a refuzat să se înscrie în Liga 3, drept câștigat pe merit sportiv.
.png)






























