Cele mai ciudate și mai interesante locuri de văzut în Țara Lăpușului

Reportajul de săptămâna trecută fusese o idee ce nu se dorea un serial, nicidecum. Era născut dintr-o revoltă, presa A.I. ne explica cum e cu magia maramureșeană și ne-am înfuriat. Culmea, chiar avem ce arăta, nu e ca și cum ai merge să faci turism în Teleorman. Dar iată, nu se lasă. Nici măcar textele publicitare sau poate… cu-atât mai mult, nu respectă o simplă logică. Vorba aia, azi adevărul se află doar la un click distanță. „Super rafting pe râul Buzău! Traseu 14 kilometri, din aprilie în octombrie, cel mai lung traseu din România!!!” Păi cum așa? Pagina Cheilor Lăpușului ca zonă natural protejată zice că defileul are, de la Răzoare la Împreunături, 25 de kilometri lungime, la care, până la ieșirea din chei la Remecioara, mai sunt vreo 4 kilometri. Alte surse dau drept 36 de kilometri, cu sinuozități. Și iar ne-am înfuriat… nu de alta, dar tehnic, cel mai lung e Defileul Dunării de 134 kilometri, nu pentru rafting, apoi cel al Oltului de 47 kilometri, dar însoțit de drumuri de asfalt în permanență, pe alocuri pe ambele părți; apoi defileul Dâmbovicioarei de 8 kilometri, al Jiului de 30 etc. Niciun cuvânt de al Lăpușului. Așa că ne-am decis să arătăm ce/ cum/ câte avem aici, în Țara Lăpușului.

„Țara Lăpușului este o regiune geografică și etnoculturală românească din partea de nord-vest a depresiunii Transilvaniei, amplasată în depresiunea Lăpușului, pe cursul mijlociu și superior al râului Lăpuș, principalul afluent de dreapta al Someșului. Are o suprafață de 918 km². Cuprinde comunele Băiuț, Coroieni, Cupșeni, Groșii Țibleșului, Lăpuș și Suciu de Sus. E delimitată: la nord, spre depresiunea Maramureșului, de munții vulcanici ai Țibleșului, Lăpușului și Gutâiului; la sud, spre valea Someșului, de podișul Boiului, peste culmea Brezei (Vf. Breaza 974m) și dealul Vima (777m); la est, spre județul Bistrița-Năsăud, de muscelele Năsăudului, peste care se trece prin Pasul Înșeuarea Largă (521m), iar la vest, spre Țara Chioarului, de masivul Preluca. Capitala Țării Lăpușului este orașul Târgu Lăpuș”, conform Wikipedia.

Încă de sus din munți, din comuna Băiuț, ai primele minunății. Izvoare minerale, munți plini ochi cu sălbăticiuni inclusiv urși „de treabă”, ce coboară doar cât să intre într-o scară de bloc, să dea palpitații și pleacă. Din păcate, de aici se murdărește deja grav râul Lăpuș, cu ape de mină. Și o ține tot așa. Nu uităm satul Poiana Botizii, cel cu roci rare, cu izvor pulsatoriu, câtuși de puțin magic. Cu peșteră cu oase de strămoș de urs. Urmează comuna Lăpuș, mai la vale, dar cu datini, case vechi, plus acea frumoasă vale Râoaia. Peste două dealuri, sunt Groșii Țibleșului, cu ai lor munți Țibleș, superbi. Cu trecerea spre Botiza. Cu Piatra Bozghii cea cu formă de casă. Cu urșii, cu sălbăticiunile lor. Cu peștera Ponorul Jitelor, cea mai lungă peșteră în gresie din România, de peste un kilometru lungime. Cobori mai spre șes și ai comuna Suciu, cea care ar putea avea pe blazon dibolii negri, încă prezenți, chiar dacă mult mai rari. Vizavi e comuna Cupșeni, și ei tradiționaliști, ascunși de lume. Peste tot, izvoare minerale. Apoi, capitala, orașul Târgu Lăpuș. Da, târg. Așa e. Dar întinerește. Iar în jurul lui sunt 12 sate, printre ele interesante, cu specific, natură, cu zone carstice, păduri frumoase. Din satul Răzoare aparținător orașului, pornește defileul Lăpușului sus amintit, se termină la Remecioara, după zeci de kilometri de sălbăticie.
Dar nu părăsim atât de repede Țara Lăpușului, pentru că mai are destule de zis. Are o salbă de mănăstiri, la Râoaia, Șatra, Rohia, Suciu, Rohiița, Dealu Mare. Dacă e vreun loc unde poți face turism ecumenic, aici e. Apoi, comuna Coroieni vine cu cătunul de romi Ponorâta, interesant, dar de studiat doar în trecere. Are, la ieșirea spre Sălaj, cheile Babei, plus izvorul acela mult supraestimat, doar numele e de el. În fine, comuna Vima Mică e tributară oarecum defileului Lăpușului, singura atracție separată ar fi peretele de calcar Cuesta Vimei, altfel tot ce e interesant e legat de chei: Custura Cetățuii, cuesta Vimei, piatra Ciutei și a Cerbului, superbele cătune de peste apă Dealu Corbului și Aspra.
Din cele amintite mai sus, parcurse în fugă, cel puțin Poiana Botizii, Groșii Țibleșului, salba de mănăstiri plus defileul Lăpușului sunt atracții de nivel național. O știm pentru că am dus străini acolo și s-au minunat. Pentru raftingul pe defileu, fie și cu apă multă-multă pe râu, ai nevoie de două zile să-l parcurgi în liniște, ca să oprești și să vezi atracții, de la peșteri la cascade, la sate frumoase, la sălbăticiuni și birdwatching. Dacă stai să rumegi ca bivolul negru, să stai strâmb și să judeci drept, cu o zi în Băiuț, una în Groși ba două cu tot cu muntele parcurs, cu o zi de văzut mănăstiri și cu două zile în defileu, ai o ofertă cum nu poate oferi valea Izei, poate doar capătul văii Vișeului: o săptămână de văzut, în fiecare zi, altceva! Din păcate, promovarea turistică a Țării Lăpușului și a obiectivelor de mai sus tinde spre zero, la fel și curățenia. Pentru un areal ce se pretindea performant în selectarea gunoaielor, Țara Lăpușului pare că rămâne cu atât… le selectează și le lasă acolo!