„Sighet Run”, concurs de alergare în aer liber

0
89

Sâmbătă, 20 septembrie, are loc „Sighet Run”. Un eveniment de alergare în aer liber care include patru probe accesibile publicului larg: semimaraton (21 km), cros (10 km), cursă populară (4 km) și o competiție pentru copii.
„Un traseu natural atractiv ce străbate malurile râului Iza, dealul Solovan și pădurile din sud-vestul orașului, cu startul și sosirea în Parcul Grădina Morii”, menționează organizatorii. Startul se va da la ora 10.00.
„Sighet Run” se bucură, încă de la această primă ediție, de participare internațională, dat fiind că la start vor fi prezenți și trei ofițeri Frontex din Spania și Grecia.
Evenimentul are și o componentă caritabilă, dedicată susținerii Clubului de Robotică Tech-X din cadrul Colegiului Național „Dragoș Vodă”.
„Cred cu tărie că fiecare leu investit în sport aduce de trei ori mai multe beneficii statului român – nu doar economic, ci și în sănătate, educație și coeziune socială. Haideți să facem un bine și să alergăm pentru viitor – pentru Clubul de Robotică Tech-X. Sau, altfel spus, dacă vrei să faci un bine, aleargă și donează!”, a transmis Marius Voinaghi, profesor de istorie la „Dragoș Vodă”.
Evenimentul este organizat de Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației și Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmației – IPA Regiunea 2 Maramureș. În parteneriat cu Primăria Sighetu Marmației, Serviciul de Ajutor Maltez – Filiala Sighet, Salvamont Maramureș, Crucea Roșie Română, elevii cuprinși în Centrul Județean de Excelență Maramureș și Clubul de Speologie MONTANA Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.