Sâmbătă seara, în jurul orei 19, în Repedea, polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru oprirea unui autoturism, înmatriculat în România.
Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor astfel că s-a pornit în urmărirea autoturismului, pe care l-au depistat în interiorul unui service auto din localitate.
În urma verificărilor, s-a stabilit că la volanul mașinii se afla un bărbat, în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Maramureș, iar persoana aflată în autoturism era un cetățean ucrainean, în vârstă de 28 de ani. Acesta din urmă a trecut ilegal frontiera din Ucraina în România și, contra sumei de 200 euro, urma să fie transportat de către maramureșean până într-o localitate apropiată. Ulterior, cetățeanul ucrainean a solicitat o formă de protecție pe teritoriul statului român. El este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar maramureșeanul pentru trafic de migranți.
































