În BT Arena din Cluj-Napoca va evolua CS Minaur Baia Mare în etapa 6 din Liga Zimbrilor. Joi, 9 octombrie, de la ora 18, echipa noastră se va duela cu Universitatea Cluj, într-o confruntare în care oaspeții pleacă cu prima șansă la acontarea celor două puncte.
Universitatea Cluj este recent revenită pe prima scenă a handbalului masculin, o revenire care nu s-a dovedit de bun augur, după cele cinci runde derulate formația antrenată de Carmen Amariei fiind pe penultima poziție (10), cu 2 puncte, acumulate în succesul cu CSM Sighișoara, ultima în ierarhia Ligii Zimbrilor.
CS Minaur se situează după cele patru etape (în una a stat) pe locul 5, cu 5 puncte, și nici nu concepe să nu facă vreun pas greșit în această deplasare, mai ales că va avea în față un adversar mai mult decât abordabil. Este ultimul meci mai ușor pentru elevii lui Nuno Farelo, fiindcă de săptămâna viitoare urmează un program infernal pentru aceștia, cu meciuri tari în European League, dar și cu confruntări în întrecerea internă, care nu trebuie neglijată sub nicio formă.
Meciul de azi va fi arbitrat de Ciprian Popa (Galați) și Ionuț Velișca (Buzău), în timp ce Vasile Sighicea (Râmnicu Vâlcea) este observatorul desemnat de FRH.
Program etapa 6
Joi, 9 octombrie: CS Universitatea Cluj-Napoca – CS Minaur Baia Mare (ora 18.00); CSM Sighișoara – AHC Potaissa Turda (ora 18.00).
Duminică, 12 octombrie: Dinamo București – CSM București (ora 15.00, Pro Arena); HC Buzău – CSU Suceava (ora 17.30). CSM Vaslui stă.
Partida CSM Constanța – SCM Politehnica Timișoara s-a disputat ieri.































