Angajaţii din DGASPC Maramureş nu mai au bani pentru traiul zilnic (video)

0
341

Aproximativ 100 de angajați din cadrul DGASPC Maramureș au protestat ieri în fața prefecturii Maramureș. Oamenilor le-a ajuns cuțitul la os, deoarece nu și-au primit salariile pe ultimele două luni de zile și nu mai au din ce să trăiască. Situația este una disperată, spun liderii de sindicat și trebuie rezolvată în cel mai scurt timp.
”Ne-am adunat pentru a semnala situația foarte gravă care se întâmplă în momentul de față. Eu am informația că sunt două DGASPC-uri din țară care nu și-au primit salariile de două luni de zile, ceea ce este foarte grav. Premierul ne spune să fim drepți, dar când? Când nu se dau salariile? Pentru acești oameni este groaznic. Ce le dau asistenții maternali de mâncare copiilor pe care-i au în grijă? Ce le dau de mâncare propriilor copii? Eu sunt în mișcarea sindicală de peste 30 de ani și nu am mai întâlnit așa ceva decât prin 1991, după Revoluție, când mai erau scurtcircuite de acordare a drepturilor salariale, dar niciodată nu a fost să se întârzie 2 luni de zile! În două luni de zile, care se împlinesc în 10 octombrie, salariații au primit undeva la 1.900 lei. Nici directorii nu și-au primit salariile, efectiv nu există bani! Ar trebui din fondul de rezervă al statului să se dea banii. Dacă nu se rezolvă problema, putem face o solicitare către ITM, dar atunci, amenda care se aplică DGASPC-ului este de minimum 5.000 lei pentru fiecare lucrător. Adică, nu avem bani de salarii, dar vor fi de amenzi? Am convingerea că premierul știe de situația din Maramureș și din Vâlcea. Domnul Bolojan a zis că s-au solicitat mai mulți bani decât este nevoie, iar premierul a spus că vor mai face socoteli și probabil că va plăti. Dacă nu se întâmplă nimic, vom merge la ministrul Muncii și vor urma mișcări de stradă și-n București”, a declarat Florin Hossu, președintele Cartel Alfa Maramureș.

Chiar dacă banii pentru restanțele salariale vor fi acordați din rezerva statului, va dura aproximativ două săptămâni până vor ajunge în conturile oamenilor.
”Guvernul României i-a adus pe acești oameni în greva foamei. Oamenii ajung să nu-și plătească utilitățile, să fie executați de bănci și să nu aibă ce să le dea copiilor de mâncare. Acest Guvern duce spre sărăcirea populației și măsurile lui sunt luate împotriva oamenilor care au grijă de persoane mai puțin norocoase. La acest miting sunt așteptați 100 de persoane, mulți angajați nu pot să-și părăsească beneficiarii, deoarece aceștia au nevoie de îngrijire continuă, astfel încât vrem să sensibilizăm și nu să blocăm activitatea DGASPC-ului. Chiar dacă astăzi (n. red. joi) vor fi acordate aceste sume, ele vor ajunge în conturile oamenilor doar la sfârșitul acestei luni. Oamenii nu mai au din ce trăi. Unii nu mai pot să se deplaseze la locul de muncă din această cauză. Acum vorbim de 2 luni restante, dar solicităm buget și pentru următoarele luni”, a punctat și Nicolae Mureșan, președintele Sindicatului din Administrație Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.