În spatele persoanelor fără adăpost se ascund adevărate drame

0
120

În cadrul Centrului Multifuncțional de tip Azil de Noapte a fost marcată Ziua Internațională a Persoanelor fără Adăpost, dar și Ziua Mondială a Sănătății Mintale. Cu această ocazie reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Baia Mare le-au transmis celor care au rămas pe străzi că niciodată nu este prea târziu să o iei de la capăt.
”Evenimentul a fost un prilej de reflecție și dialog despre cum grijile, pierderile, singurătatea și lipsa unui adăpost pot afecta echilibrul interior al fiecărui om – dar și despre cât de important este sprijinul, în­țe­legerea și empatia. Am discutat deschis despre abuzul de substanțe, despre mo­dul în care acestea afectează corpul, mintea și sufletul, dar și despre cum fiecare persoană are dreptul la sprijin, la tratament și la o nouă șansă. Întâlnirea a fost onorată de prezența doamnei doctor Gavriș Mihaela, medic specialist psihiatru, care le-a oferit beneficiarilor informații valoroase despre sănătatea mintală, efectele consumului de substanțe și importanța de a cere ajutor la timp”, au declarat oficialii DAS Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.