Victorie și jucăm semifinala acasă • SCM USV Timișoara – CSM Știința Baia Mare 14-27 (7-15)

0
65

CSM Știința Baia Mare a câștigat meciul capital din deplasare cu SCM USV Timișoara și va disputa semifinala de Cupa României pe teren propriu. Sâmbătă dimineața, în ultima etapă a sezonului regulat, campioana a învins vicecampioana cu 14-27 (7-15) pentru a patra oară în acest sezon și va juca în penultimul act, pe Arena Zimbrilor, cu Steaua București.
Cealaltă semifinală le va opune pe Dinamo București și SCM Timișoara, act găzduit de echipa din Capitală.
Campioana a făcut o primă repriză excelentă și tabela a fost modificată pentru prima oară abia în minutul 19, când Popoaia a izbutit o lovitură de pedeapsă: 0-3. CSM Știința rămâne la cârma jocului și peste alte șase minute schimbă din nou tabela, în urma eseului concretizat de Roșu și transformat de Popoaia: 0-10. Un nou eseu în contul echipei noastre va fi consemnat în finalul primei reprize, prin Ahokovi, transformat de Popoaia: 0-15. Nu acest va fi însă scorul pauzei, gazdele reușind să reducă din handicap. Eseu Raquili, transformare Neagu: 7-15.
Meciul se încinge cu adevărat în minutul 59, când Timișoara primește eseu de penalizare – 14-15. Dar campioana nu intră în panică și în decurs de numai un minut – 63 și 64, pune un ecart de șapte puncte între ea și adversară, în urma loviturilor de pedeapsă executate de Mokhoabane: 14-21. Mokhoabane își arată din nou precizia în minutele 73 și 79, tot prin două lovituri de pedeapsă și CSM Știința câștigă cu 14-27, implicit și clasarea pe locul secund, eligibil pentru disputarea semifinalei pe teren propriu.
CSM Știința Baia Mare: Scott, Cojocaru, Dugladze, Roșu, Gelashvili, Immelman, Alexe, Bitsadze, Mîrzac, Maravunawasawasa, Ahokovi, Sikuea, Lămboiu, Popoaia, Mokhoabane. Rezerve: Tro­llip, Sălceanu, Grămadă, Iancu, Schutz, Bocăneț, Harasim, Tomane. Antrenori: Eugen Apjok și Paul Rusu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.