Reportajul de față nu se vrea a fi un rechizitoriu și nici măcar o arătare cu degetul spre ceva sau cineva. Reamintim contextul… România are o scădere majoră de populație, cifrele recensământului din 2021 nu sunt foarte realiste, când însuși președintele ne spune că avem 5 milioane de români plecați din țară. Nu suntem 19 milioane… nici în total, nici „acasă”. Ceea ce ne-a pus pe gânduri însă este puzderia de școli părăsite pe care le întâlnim prin Maramureș, prin periplurile noastre. Autoritățile locale nu prea dau cifre în ce privește populația școlară, nu le place. Vedeți în cele ce urmează datele statistice ale recensământului și înțelegeți. Dar pe alocuri se văd: la Satulung, copiii din toate satele adunate în școala din centrul de comună sunt mai puțini decât romii de la școala din Finteuș. La fel la Coroieni, unde-s mai mulți copii la Ponorâta decât la Coroieni cu toți adunați din 4 sate. În alte comune, în școala din centru se fac ore comasate, la grămadă, cu toți copiii adunați…ca la Cupșeni. Ce se întâmplă?
Cifre, cifre
Am încercat să luăm în considerare cele mai de efect cifre. Am buchisit recensământul, am fi vrut o paralelă între populația școlară din anii 70 să zicem și cea de acum. Nu-i. Am găsit în schimb o statistică dramatică, zicem. A analfabetismului în România. Țara noastră are 134.873 de analfabeți, din care 28.708 români, 15.303 romi, urmează cifre mici la alte minorități, iar la final, 87.463 cu „informație nedisponibilă”. Ce înseamnă asta? Analfabeți nedeclarați, funcționali, nefuncționali… de unde cifra, exactă de altfel? În cazul Maramureșului, la fel. Institutul Național de Statistică dă Maramureșul cu 2748 analfabeți, din care 541 români, 27 maghiari, 307 romi, 66 ucraineni etc, plus 1806 „informație nedisponibilă”. Ciudat rău. E cifra celor ce apar ca născuți, dar nu sunt școlarizați, a celor ce au părăsit școala, ce e? Ne lămurește simplu Ionuț Roman, directorul Direcției de Statistică Maramureș: „Sunt printre ei și oameni care s-au autorecenzat și nu au trecut nimic la studii, la religie, de fapt ei nu s-au declarat nicicum”.
Puzderie de școli părăsite
Geme Maramureșul de școli goale. Unele nici măcar total goale… cum sunt unele din jurul orașelor, unde din varii motive, copiii sunt duși la oraș la cursuri, gen Recea. Se vede lumină într-o clasă, acolo… Alte școli sunt închise. Inclusiv școli din orașe, cum ar fi cele din Valea Neagră sau Blidari, din Baia Mare. Sau în Cavnic, sus la Roata. Și mai sunt, în Sighet și aiurea. La sate, zeci. Interesant, în urma reformei începute de actualul ministru al Învățământului, se presupunea că se închid sau comasează școlile cu mai puțini copii decât profesori, vorba ministrului David. „În urma procesului de reorganizare a rețelei școlare din județul Maramureș, din cele 184 de unități de învățământ preuniversitar au rămas active 160”, a declarat pentru Agerpres inspectorul șef al ISJ Maramureș, Mihai Pop. În Maramureș în fiecare din cele 63 de comune, e cel puțin o școală închisă, dacă nu două. În comuna Băiuț, de exemplu, autoritatea locală anterioară a avut curajul de a cere demolarea școlilor vechi din Strâmbu și din Poiana Botizii, se dărâmau singure deja. În alte locuri însă, așa nefolosite, ele au fost depuse la finanțare pentru reabilitare termică la fonduri europene, „că apoi vedem ce facem cu ele”. În paralel, se construiesc „de la zero” fel de fel de centre de zi, fără a ține cont de clădiri existente, conservate sau nu. Nu vorbim aici de risipă, ci de haos.
Excepția ce confirmă regula
Există școli închise în zone superbe, gen Dealu Corbului. Sau amintita de la Cavnic. Avem vechea școală de lemn, aparent ultima de gen rămasă, la Săliștea de Sus, cu alură de muzeu. Avem școala lui Vasile Lucaciu de la Șișești, tot drept muzeu. Am mai găsit o fostă școală, azi muzeu, la Rogoz. Custodele, Călina Mârzac, ne spune o superbă poveste, dovedind-o cu obiectele expuse: „În 1860, era școală aici. Am păstrat o bancă, o tașcă din lemn și tăblia pe care scriau cu cărbune. Aaaa, și cârja cu care domnul învățător cumințea elevii. Care nu spuneau acasă nimic, ca acum, nu se plângeau, că mai căpătau și acasă o tură… Apoi, construcția a devenit cămin cultural, apoi bibliotecă. A venit comunismul și a devenit centru de prelucrare a botelor de salcie, cu cazane de fiert și cu atelier de împletit coșuri de nuiele. Uită-le. A redevenit cămin după 1989, era locul unde se ținea Verjelul, de altfel locul a rămas în memoria satului drept „La cămin”. Și din 2006 e muzeu, în urma primului proiect european făcut de Primăria Târgu Lăpuș”. Muzeul-cămin-școală are propriul război de țesut funcțional, așa cum în jur, la casele din Rogoz, mai sunt peste 10 războaie, toate funcționale.
Altfel spus, se poate. Și am fi nedrepți dacă am vedea doar cu ochi mijiți a rău școlile din Maramureș. Pentru că unele au devenit performante. Rezultatele olimpiadelor ne arată elevi care fac școală serioasă la Moisei și-n alte părți, așa cum moderne și funcționale, dotate, ba atașate unor companii prin școli profesionale reale, practice, sunt la Fărcașa, Tăuții-Măgherăuș ori Dumbrăvița. Adică, parcursul dus până la profesionalizare. Și revenind de unde am pornit, nu la școlile părăsite, ci la recensământ, nu putem uita alt fenomen. Există câteva localități, rara avis, unde populația a crescut în ultimii 10 ani, de la recensământul anterior. Sunt cele în care fug băimărenii sau orășenii în general. Se retrag. Așa se face că avem copii peste capacitate la școli din Groși. Grădinițe cu program prelungit apărute de nevoie, dar și din nevoia de a-ți păstra copiii în sat, să nu fugă la oraș, definitiv. Odinioară, o seamă de edili erau blamați și certați de părinți când încercau să adune elevii din sate la școala din centru. Acum, aceiași părinți sunt în stare să-și ducă copiii la școală la oraș, la zeci de kilometri. Au loc mutații, pe care numai parțial le înțelegem. O observație deloc rasistă privind școlile din satele/cartierele cu populație romă: dau pe dinafară, la Finteuș s-a construit etaj, la Ponorâta mai trebuie 5 săli de clasă, la Coltău trebuie școală cu totul, fie ea din containere, spune edilul Lajos Csendes, sau din ce-o fi. Ceea ce nu înseamnă că ei fac și școală, dar aceasta e cu totul altă discuție…
