Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Baia Mare a trăit Crăciunul cu ușile larg deschise și inimile pline. Fiecare sală de clasă s-a transformat, pentru o zi, într-un mic atelier al bucuriei, unde mirosul de biscuiți proaspeți s-a împletit cu râsetele copiilor și cu emoția sărbătorilor.
Sub coordonarea profesoarei Camelia Chiș, Târgul de Crăciun – ediția a III-a a adus împreună creativitatea, generozitatea și spiritul de comunitate. Elevii au pregătit cu multă dăruire delicatese de casă – biscuiți, prăjituri, clătite, brioșe, ciocolată caldă, limonadă și sucuri, dar și obiecte realizate manual sau alese cu grijă: lumânări, decorațiuni de Crăciun, miere, brățări, popcorn, mașinuțe, stickere cu fotbaliști și multe alte surprize. La această ediție au participat cu entuziasm următoarele clase: Clasa a VII-a B – diriginte prof. Alexandru Nuță; Clasa a IV-a D – învățătoare prof. Gabriela Năstasă; Clasa a VIII-a C – diriginte prof. Zamfira Horje; Clasa a VIII-a E – diriginte prof. Raluca Ghimbuluț; Clasa a V-a B – diriginte prof. Emanuela Bud; Clasa a VI-a C – diriginte prof. Alina Vank; Clasa a VII-a A – diriginte prof. Kamelia Kish; Clasa a VII-a C – diriginte prof. Monica Codreanu; Clasa a VII-a D – diriginte prof. Alin Neagotă; Clasa a VIII-a A – diriginte prof. Mirabela Dîrle; Clasa a V-a D – diriginte prof. Lucian Paul; Clasa a VI-a D – diriginte prof. Mădălina Bădăluță-Medan. „Mulțumim tuturor vizitatorilor care ne-au trecut pragul și ne-au susținut cumpărând atât bunătățile culinare, cât și obiectele aflate la vânzare. Fiecare copil a simțit că munca lui contează și că bucuria se dăruiește mai departe. Un gând special merge către cei mai mici cumpărători – elevii din ciclul primar – care, însoțiți de doamnele învățătoare, i-au vizitat pe colegii mai mari, privind cu ochi mari standurile și așteptând, cu o dorință în gând, ziua în care vor crește și vor participa și ei la un astfel de târg. La Școala Gimnazială “Lucian Blaga”, Crăciunul nu este doar o sărbătoare. Este o stare de spirit, construită împreună, cu suflet și lumină”, au punctat reprezentanții Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Baia Mare.



























