În 2026, investițiile finanțate prin PNRR vor avea prioritate. Asta deoarece programul se încheie la finalul anului. Astfel, obiectivele realizate în Maramureș prin Planul Național de Redresare și Reziliență, și care nu sunt puține, vor avea continuitate. Cel puțin se dau asigurări de la cel mai înalt nivel.
„PNRR va fi o prioritate pentru Ministerul Dezvoltării, având în vedere termenul limită al acestui program de finanțare, care expiră în 2026. Totodată, programul guvernamental de construire de creșe «Sfânta Ana» va rămâne o prioritate pentru că, prin acest program, sprijinim copiii și familiile tinere și oferim o soluție pentru una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă România și întreg continentul european: natalitatea în scădere”, a declarat ministrul Cseke Attila, despre prioritățile anului acesta la Ministerul Dezvoltării. Ministrul a mai adăugat: „În 2026 ne vom concentra să asigurăm și mai multă predictibilitate, deoarece toate măsurile întreprinse de Ministerul Dezvoltării în 2025, care aveau ca scop să oferim transparență și predictibilitate în dezvoltare pentru autoritățile locale și pentru constructori, au stimulat investițiile și dezvoltarea și au oferit un sentiment de siguranță antreprenorilor, angajaților din construcții și familiilor acestora”. De menționat este și faptul că Ministerul Dezvoltării a atras cele mai mule fonduri europene disponibile. Rata de absorbție a fondurilor din PNRR a urcat de la 15% la 66%, iar, până la finalul anului 2026, poate urca până la 100%. De asemenea, Ministerul Dezvoltării a finanțat dezvoltarea infrastructurii aeroportuare. La propunerea instituției, Guvernul a decis sprijinirea aeroporturilor din Satu Mare, Baia Mare, Craiova și Târgu Mureș cu aproape 500 milioane de lei. Și execuția bugetară a investițiilor a fost mai mare în 2025 decât în anul precedent. Asta deși România a avut o situație financiară grea. Astfel, Ministerul Dezvoltării a plătit o sumă mai mare pentru facturile lucrărilor executate pe investiții decât în anul 2024. „Am prioritizat investițiile, le-am continuat pe cele urgente și necesare, dar am continuat dezvoltarea localităților din România, pentru că dezvoltarea înseamnă bani investiți în economie, care se întorc”, a completat ministrul Dezvoltării. El a arătat că a preluat mandatul cu datorii de 6,7 miliarde de lei. Acestea au fost însă achitate în prima parte a anului, iar Ministerul Dezvoltării a continuat să achite facturile investițiilor depuse în timpul anului, până la finalul lui, fără întreruperi similare cu cele din anii anteriori, când facturile investițiilor în rețeaua de apă, canalizare, gaze și modernizări de drumuri au avut întreruperi.




























