Se deschid primele întreprinderi sociale, cu sprijinul ASSOC

0
902

La începutul anului 2026, proiectul „Dinamism și dezvoltare urbană prin economia socială”, derulat de Asociația ASSOC, a trecut de la planificare la implementare. Astfel, a fost acordată prima tranșă de finanțare pentru întreprinderile sociale înființate.
”Fiecare întreprindere socială înființată prin proiect beneficiază de o finanțare de 75.000 de euro, bani care trebuie administrați cu grijă pentru ca afacerea să fie una viabilă și de durată. Etapa de acum permite demararea activităților economice, realizarea investițiilor necesare și crearea de locuri de muncă, cu prioritate pentru persoanele aflate în dificultate pe piața muncii. Finanțarea, asigurată din fonduri europene, susține dezvoltarea inițiativelor sociale ale unor antreprenori care în afara profitului urmăresc și realizarea unor misiuni sociale”, au punctat cei de la ASSOC

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.