Primăria Tăuții-Măgherăuș intenționează să preia cabana de la Lacul Nistru

1
6721

În ședința Consiliului Local al Orașului Tăuții-Măghe­răuș, desfășurată ieri, a fost aprobat proiectul privind formularea unei oferte de preluare în patrimoniul orașului a „Cabanei Lac Nistru”. Ea aparține companiei Remin.
Aceasta este o veste bună și pentru deținătorii apartamentelor din blocurile Reminului din Nistru și Băița care, după preluarea cabanei, vor putea finaliza demersurile deja începute în vederea trecerii acestor apartamente în proprietatea lor.

„Următorul pas important pentru administrația publică locală îl reprezintă demararea și realizarea proiectului de reabilitare a imobilului, în vederea redării acestuia către cetățeni, cu posibilitatea de a fi utilizat în scopuri recreative sau turistice. În paralel, continuăm demersurile necesare pentru achiziționarea tuturor imobilelor Remin de pe raza orașului nostru, cu scopul integrării acestora în patrimoniul UAT Tăuții-Măghe­răuș, deoarece ne dorim să punem în valoare aceste bunuri, astfel încât ele să fie utilizate eficient și să aducă beneficii reale tuturor cetățenilor”, au spus cei din autoritatea publică locală a orașului.

1 COMENTARIU

  1. Cu o investiție și promovare corespunzătoare poate fi un mare plus pentru comunitate.Felicitari primăriei dacă reușește acest lucru.De ce să înstrăinării lucruri care pot aduce pe viitor bani frumoși la bugetul local.Să facă la fel și celelalte primării .Sincer nu sânt un simpatizant al primarilor PNL-PSD dar este un lucru care dacă reușește va fi benefic pe viitor.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.