Am mers și mergem cu drag în nordul Maramureșului, atât din cauza naturii spectaculoase, cât și a oamenilor faini. Oameni de munte, direcți, hotărâți. În ultima incursiune am avut neșansa de a nu găsi autorități dispuse de a împărtăși proiecte, investiții. Poate au și dreptate oarecum, mai toate liniile de finanțare sunt blocate tacit sau vin cu țârâita. Așa că am decis să căutăm alte cele, sus, în Nord. Am găsit! Iată câteva din locurile uitate de oameni, de vremuri, din zona de Nord, de la Săcel spre Vișeu-Moisei-Borșa.
Săcel este un capăt al Văii Izei, de asemenea un loc de trecere istoric din Maramureș spre Bistrița, odinioară chiar graniță de țară, pentru o scurtă perioadă. Un loc încă nu uitat, dar care are toate șansele, este calea ferată, cea cu viaductele, legendara linie Salva-Vișeu, o demonstrație de forță a regimului comunist din anii 40-50, ce a făcut aici Șantier patriotic internațional. „În anii 1948 și 1949 a fost finalizat tronsonul lipsă între Telciu și Vișeu de Jos. 
A fost necesară construirea mai multor viaducte și a cinci tuneluri, dintre care tunelul de sub Pasul Șetref între Munții Țibleș și Munții Rodnei era cel mai lung cu cei 2.388 m ai săi. Ceremonia de deschidere a avut loc pe 28 decembrie 1949 în localitatea Dealul Ștefăniței”, conform Wikipedia. Din păcate, la acest moment e firavă, s-a pus problema părăsirii rutei Sighet-București, din cauza problemelor. Apoi s-a ales soluția trecerii la locomotive ușoare, ca să nu se părăsească ruta, la presiuni politice. Dar problema rămâne. Rezolvabilă, scrie Club Feroviar: „Sucursala Regională de Căi Ferate Cluj a făcut la final de an un pas important pentru reluarea în condiții normale a circulației pe linia ferată Salva-Vișeu de Jos, pe care de la 14 decembrie se circulă doar cu automotoare. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul „Proiectare și Execuție Lucrări de reabilitare poduri, podețe și tuneluri de cale ferată – Viaducte 2 loturi, Linia CF 422 Salva – Vișeu de Jos”. Valoarea totală estimată este cuprinsă între 66 – 72.207.436,53 lei.”
Dar rămânem la Săcel pentru alte două locuri uitate. Sondele de țiței de deasupra satului, lăsate teoretic în conservare. Altfel spus, s-a găsit în Maramureș petrol și l-am lăsat acolo, să zacă, nu ne trebuie. În fine, de remarcat monumentul pseudoeroului Ion Grămadă, tot de sus de pe deal, o invenție patriotic-comunistă a unui erou, de altfel paznic de miliție împușcat de propriii colegi, spune memoria satului. „Erou” uitat, pe bună dreptate, cu mausoleu sus pe deal.
Orașul Vișeu are o încărcătură istorică greu de omis. Și nu vorbim de omniprezentul Vaser, care înainte să fie destinație turistică a fost motor economic al localității, cu exploatarea lemnului, apoi a fost linie a frontului Primului Război Mondial, cu barăci, trupe, ceva mai sus chiar lagăr de muncă, spre Copilaș. Există urme clare ale Babiloniei Vișeului, total uitate.
Nu trebuie căutate sus în munți. Cimitirul german, al țipțerilor, are porțiune cu cruci ale soldaților germani, iar la câteva sute de metri e un imens cimitir evreiesc. O lecție de (oarecum) conviețuire. Un alt loc uitat e gara veche a orașului, unde mai există o placă comemorativă ce confirm: și de aici au fost luați pe sus evrei și trimiși la moarte, în mai-iunie 1944. O cifră deloc de neglijat – 12.074 de evrei au plecat de aici la moarte… După nu foarte mult timp, fenomenul s-a repetat și în cazul țipțerilor trupele germane în retragere au luat cu ele 700-900 de maghiari și germani din zonă, iar ocupația sovietică a deportat spre Rusia alte 80 de persoane.
Comuna Moisei, cu talie de oraș dacă e să considerăm că are populație mai mare decât vreo 4-5 orașe din Maramureș, are propriile felii de istorie uitată. Chiar dacă e semnalizat și îngrijit, monumentul martirilor de la Moisei pare a fi uitat. E acolo, dar nu oprește nimeni, localnic sau turist. Sigur că istoria e scrisă de învingători sau de fiecare în parte, dar martirii de acolo erau fugari din lagăre de muncă, adică dezertori. În vreme de război, legea marțială spune că… în fine, era doar o nuanță de subliniat.
Și ajungem la Borșa, cea care se reinventează azi în localitate turistică. Exact ca Vișeul, Borșa geme de istorie și de amintiri. Uitat de lume e monumentul tătarilor de pe DN 18, pe drumul spre Pasul Prislop. Uitate de lume sunt cimitirele militarilor de diverse nații, oameni ce au atacat sau au apărat Maramureșul, indiferent de nație. Pe drumul lui Mackensen e cimitir militar, spre Fântâna Stanchii. În spatele mănăstirii de pe Prislop e altul. Dar impresionant cu adevărat inclusiv prin ignorare e cimitirul cu mausoleu dintre Moisei și Borșa, al militarilor germani, italieni și austro-ungari. S-a scos placa memorială, peste ani, doar localnicii – unii, mai știu cine-ce e îngropat acolo. Mormintele nu se mai prea văd. Interesant, azi-mâine ne vom baza iar pe o apărare europeană germano-italiană, ca în urmă cu 108, respectiv 86-88 de ani! Din același „film”-poveste sunt și cele două „cantine” surori, din bușteni, ce au fost odinioară spitale militare, una la intrare în Borșa, alta aproape de gara Mocăniței din Vișeu. 
Se vor dărâma încet, fie ele file de istorie europeană…
Dar nu avem doar felii de istorie veche, uitate pe traseu. Stă dovadă depozitul de muniție al Armatei Române de pe dealul Moiseiului, de lângă mănăstirea Moisei, loc al unui proiect generos aflat în standby. Sau unitatea militară de vânători de munte din Borșa, ce putrezește. Stă dovadă Țipțeraiul, cartier care numai german nu mai e. Stă dovadă întreg cartierul Baia Borșa, înghețat într-un trecut mineresc, cu blocurile ce arată fix ca-n ‘80, cu Cisla la fel de murdară, cu casa de cultură părăsită. Iar ca să vedeți și să acceptați că „ce s-a dus dus rămâne”, mai țineți minte emblematicul han al lui Ghica Moașii din Borșa, vizavi de (iar) controversatul spital orășenesc? Unde e hanul? E o groapă în loc… Dacă nu ne conștientizăm istoria, așa cum a fost, vom fi condamnați s-o repetăm, așa cum au spus înțelepții odinioară.
