Cerșetori sancționați în 2025, de peste 500 de ori de Poliția Locală Baia Mare

0
166

Cât de greu este de combătut fenomenul cerșetoriei în Baia Mare o arată și datele prezentate de Poliția Locală, pe anul trecut. Astfel, aceiași 10 cerșetori au fost prinși în repetate rânduri apelând la mila publicului, în ciuda amenzilor sau a avertismentelor primite de oamenii legii. Aceștia au fost sancționați de peste 500 de ori, pe parcursul anului trecut, iar unii au primit amenzi usturătoare. De exemplu, unul dintre ei a primit sancțiuni în valoare totală de 28.450 lei, în timp ce alți patru cerșetori au adunat sancțiuni ce depășesc 10.000 lei.

„Analiza datelor operative evidențiază existența unui nucleu restrâns de persoane care frecvent comit astfel de fapte, generând un volum semnificativ de intervenții și sancțiuni. Astfel, din totalul persoanelor identificate, 10 persoane au acumulat 520 de sancțiuni, din totalul celor 1.059 de sancțiuni contravenționale cu amendă, aplicate în baza Legii nr. 61/1991, art. 2 pct. 3, pentru apelarea, în mod repetat, la mila publicului de către persoane apte de muncă, precum și pentru determinarea altor persoane la săvârșirea unor astfel de fapte”, explică responsabilii Poliției Locale Baia Mare.
În total, anul trecut, au fost aplicate peste 1.000 de sancțiuni pe acest segment, iar amenzile acordate au depășit suma de 170.000 lei. Cu toate acestea, recuperarea sumelor este adesea greu de realizat, deoarece persoanele amendate nu au venituri.
„Cuantumul total al sanc­țiunilor contravenționale aplicate pentru aceste fapte a fost de 177.050 lei, datele înregistrate confirmând caracterul persistent al fenomenului și dificultatea reducerii acestuia exclusiv prin aplicarea sancțiunilor pecuniare. Reducerea durabilă a fenomenului cerșetoriei este îngreunată de o serie de factori obiectivi, constatați și la nivel național, dintre care se evidențiază caracterul predominant contravențional al sancțiunilor aplicate, eficiența redusă a acestora în cazul persoanelor fără venituri sau bunuri urmăribile, precum și problema arhicunoscută a neîncasării amenzilor pentru anumite categorii de persoane. În practică, mecanismele de recuperare a sancțiunilor pecuniare sunt dificil de aplicat, inclusiv în situațiile în care amenzile sunt transformate în muncă în folosul comunității, măsură a cărei punere în executare întâmpină frecvent dificultăți de ordin administrativ și operațional”, mai explică reprezentanții Poliției Locale Baia Mare.

Pe parcursul anului 2025 au fost identificate 398 de persoane care apelau la mila publicului. În cadrul activităților de combatere a cerșetoriei, au fost constatate 17 fapte de natură penală, încadrate la folosirea minorului în scop de cerșetorie. Aceste situații au impus intervenții specifice și cooperare interinstituțională, având ca obiectiv prioritar protejarea interesului superior al minorilor.

„Cu toate acestea, în anul 2025, s-a reușit reducerea numărului persoanelor, din alte localități sau județe, care ajungeau la cerșit în municipiu, ca urmare a acțiunilor organizate în Gara CFR și în alte puncte de debarcare, precum și reducerea numărului de persoane care se foloseau de minori pentru a atrage mila publică, datorită numărului mare de sesizări penale întocmite de polițiștii locali, parte din acestea fiind preluate de DIICOT”, au concluzionat oficialii instituției.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.