Probleme privind cadastrarea și fondul funciar, la Bârsana

0
717

În cadrul ședinței de Colegiu Prefectural al Județului Maramureș, desfășurată la Centrul Multifuncțional din Seini, primarul comunei Bârsana a vorbit despre diversele probleme cu care se confruntă comunitatea.
„Am luat cuvântul pentru a aduce în atenție probleme importante ale comunității noastre din Bârsana, respectiv situația cadastrului, a fondului funciar și a fondului forestier. Am subliniat necesitatea accelerării procedurilor și a unei colaborări mai eficiente între instituțiile responsabile, astfel încât cetățenii să beneficieze de claritate juridică și soluții într-un termen rezonabil. Totodată, am făcut un apel despre problema proprietarilor de terenuri forestiere pentru a fi sprijiniți să își revendice și să își clarifice situația suprafețelor de pădure care li se cuvin, pentru a evita blocajele administrative și pentru a putea valorifica aceste proprietăți în condiții legale și transparente. Consider că este esențial ca vocea comunității noastre să fie auzită, iar problemele reale cu care se confruntă oamenii să fie prezentate direct factorilor de decizie”, a declarat acesta.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.