Transport public gratuit pentru comunitatea locală din Vișeu de Sus

0
1190

Primăria Vișeu de Sus continuă demersurile pentru dezvoltarea unui sistem de mobilitate modern și accesibil tuturor cetă­țenilor. În acest context, călătorii pot circula gratuit cu mijloacele de transport în comun pe raza orașului.

Luna trecută, prin proiectul Coridor de mobilitate – Zona Urbană a Văii Vaserului în Vișeu de Sus, au fost achiziționate două autobuze marca DAC moderne, care contribuie la creșterea calității serviciului de transport public local. Noile autovehicule, care se alătură flotei deja existente (alte 10 autobuze electrice şi un microbuz electric, achiziționate tot din fonduri europene) oferă condiții sporite de siguranță și confort, fiind totodată o soluție eficientă și prietenoasă cu mediul pentru deplasările zilnice. Și cetățenii sunt cei mai câștigați în folosirea acestora: ”În contextul creșterii prețurilor la carburant, vom păstra gratuitatea transportului public local în oraşul Vişeu de Sus, pentru toți cetățenii! Vă încurajăm să utilizați acest serviciu și să optați pentru transportul public – o alegere economică, practică și responsabilă. Împreună contribuim la un oraș mai curat, mai bine conectat și mai prietenos cu mediul”, au spus cei din autoritatea locală.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.