Zona ucraineană și-a găsit nașul! Ateliere de cusut și de tâmplărie cu fonduri europene, dar nu numai (VIDEO)

0
22

Zona ucraineană a Maramureșului a avut dintotdeauna o problemă majoră: lipsa locurilor de muncă. Nicio guvernare, nici măcar cea comunistă dinainte, n-a răsplătit cea mai cuminte minoritate a Maramureșului și a nordului de țară, nici măcar cu locuri de muncă. Înainte de 89, mergeau oamenii la mină, în Baia Borșa. Apoi, au tăiat pădure, care-cum l-a dus capul, cei mai cuminți au cules ciuperci și afine. Dar marea majoritate a plecat aiurea, în lumea largă.

Ce-a făcut Statul? Păi nimic. Chiar și acum, când Maramureșul face 3-4 parcuri industriale cu bani europeni și guvernamentali, nu s-a gândit nimeni să le facă locuri de muncă și o specializare celor 20.000 de ucraineni de pe Valea Ruscovei. Ca să nu mai plece. Nu chiar nimeni. În Primăria Repedea, unde viceprimarul Ștefan Grad ne explica lista investițiilor în curs, ne arată aportul pe care îl aduce Vasile Popovici, director de cămin cultural aici. Dar e și șeful GAL-ului zonal, cât și implicat în viața culturală a huțulilor. „Avem la școala profesională două proiecte, unul e finalizat și se referă la un atelier școală de confecții, cu mașini de brodat, imprimantă 3D, mașini de cusut. Implementat de școala profesională, ba dat exemplu de bune practici de site-ul Uniunii Europene! Iar pe 5 martie, am semnat proiect și finanțare pentru dotări moderne la atelierul de tâmplărie al școlii. Adică și o specializare pentru băieți. Cu strung CNC, freze, utilaje, imprimantă 3D, tot ce e nevoie”, ne spune viceprimarul comunei Repedea.
Mergem la școală, cu Vasile Popovici drept ghid. El e în miezul tuturor acestor finanțări, ba și al altora. Cadrele didactice ne arată de la sigla școlii brodată pe uniforme, la tricouri, la broderii făcute cu și pentru ei. Sunt și rezultate… trei fete din generații anterioare fac acasă, la comandă, rochii de mirese. Alte foste eleve lucrează în străinătate, în branșă. „Am obținut mai multe finanțări prin programe transfrontaliere. Pentru elevi, școala profesională a fost dotată cu echipamente pentru brodat, mai recent am precontractat alt proiect pentru școala profesională de tâmplărie. În Bistra am obținut alte fonduri europene, pentru situații de urgență. Cu parteneri din Ucraina. La fel, am pornit un GAL, e funcțional, am lansat 6 măsuri din care două adresate autorităților publice locale, Sate inteligente, Moștenirea culturală, altele. Apoi, programe pentru tineri și femei, un fel de startup-uri mai micuțe, pentru o mică afacere. Alt proiect de tip umbrelă va fi pentru instruire de ghizi montani, lipsește cu desăvârșire aici, dar și-n Maramureș”, spune Vasile Popovici. Și da, o face și cu o speranță de a păstra tinerii acasă, de a le găsi o cale, un drum în viață.
Altfel spus, se poate. Cu bani europeni, chiar și guvernamentali, fie și fără o strategie a țării sau a județului de a susține zonele mărginașe sau minorități dezavantajate până acum.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.