Am mai spus-o, ba chiar am abordat ideea: sunt câteva locuri în Maramureș unde s-ar putea turna filme horror fără nicio pregătire. Ne amintim scena de început a superbului film „Nuntă mută”, regizat în 2008 de Horațiu Mălăele. Probabil cel mai bun film românesc contemporan. Un echipaj de televiziune senzaționalistă merge spre un sat uitat și descoperă ruine industriale, mai nimic din sat și o procesiune de femei în doliu, o mireasă fantomatică, o prostituată bătrână… Ți se face părul măciucă. Și ne-am amintit că… avem și noi!
Unele locuri sunt părăsite. Avem chiar și sate goale sau sate părăsite și uitate. În unele cazuri, doar li s-a mutat vatra, de la deal la șes, de unde numele Susani/ Josani. Altele au dispărut, fără urmă. Boli, exod, lipsa apei, nu știm. Poate chiar sate rase de foc, de invazii tătărăști. Dar avem locuri mai recent părăsite. Sunt zonele miniere ce odinioară forfoteau de lume, de muncitorime, de popor. 
Curțile minelor Băiuț, Baia Borșa, Handalul Ilbei, Nistru, Baia Sprie, Herja etc erau pline de autobuze, de muncitori, de mașini ce plecau cu minereul spre flotații. Mii și mii de oameni. Acum, e pustiu. Clădiri fantomatice. Unele cad deja, sunt ruine. La mina de la Handalul Ilbei, la poartă, era avertizare pusă, era zonă în care ursul era deja prezent… A apărut urs și pe Dealul Crucii, unde nu mai e minerit demult. Deși vă amintim: în secolul 19, cu dalta și ciocanul, de aici se extrăgeau anual 100 kg de aur, 2500 kg argint și 1400 tone plumb, scrie Monografia Băii Mari din 1972. Dar să rămânem în zona industrială băimăreană, pentru alte senzații și locuri stranii. Intrați acum pe oricare din porțile Combinatului Phoenix. Vă amintiți? Portari, paznici, poarta 1-2-3-4. Acum, poarta 1 e păzită doar de locatari, împotriva celor prea curioși, cei care pot afla că locuințele sociale ascund mărfuri și trafic de chestii interzise. Am intrat pe poarta 3, cea de la turnul de oxigen, pe unde intram odinioară, în tinerețe. Pustiu. Moloz, câteva schelete de clădiri. Ce topitorie, ce zona de cupru, cele două depozite de concentrat din fundul curții. Nimic. Doar turnul, noroi, gunoaie. Nu ne-am apropiat de zona unde se ard cabluri, pare destul de periculos. Tot junglă industrială, doar fără conlocuitori, găsești și la fosta flotație de vizavi, la fel ca la Romplumb.
Dar nu e obligatoriu să ne orientăm numai spre ruine industriale, ca să găsim locuri stranii în Maramureș. Natura are propriile-i oferte. Ați fost să vedeți mormintele uriașilor de la Hoteni? Două stranii morminte prelungi, imense, pe care montaniardul Ionică Pop le explica mai degrabă ca foste alunecări de teren pe care sătenii apoi le-au transformat, pentru a-și recupera fânețele. O dată în viață, locul trebuie văzut! La fel ca Piatra Bozghii, rebotezate mai recent Casele Bozghii deși mai e una, se referă la o formațiune de piatră, ca o casă, erodată frumos de apă și de vânt. Arată ca o casă mică lăpușeană, din alt unghi ca o ciupercă imensă, cu acoperișul verde al mușchilor. Și tot acolo, în munții Țibleș, se află Grădinuța Fetei Mumii Pădurii, un superb „golf” în stâncă, de sub vârful Arcer. E înconjurat, „îngrădit” de stâncă.
Tot cu aport uman, se pare că noi atragem straniul în viața noastră, avem altfel de locuri ciudate maramureșene. De-a lungul graniței României cu Ucraina, pe lângă Tisa, locurile nu sunt foarte umblate. E de înțeles, e graniță. Așa se face că acolo avem desișuri de netrecut, ici colo. Avem delta râului Săpânța, sălbatică, inabordabilă. Avem câteva poduri odinioară aruncate în aer de armata germană în retragere în 1944 sau altele de comun acord desființate, la Teceu, Bistra, un podeț peste o vale ce-o sari cu piciorul, între satul Piatra românesc… maghiar de fapt și Yablunikva de dincolo.
Pod de cale ferată la Câmpulung la Tisa, picioare de pod la Lunca la Tisa, alt pod demontat la Valea Vișeului. Aici chiar un loc unde-ți țiuie urechile, cu podul dar și cu fantomatica gară unde se văd vizavi casele ucrainene din Khmeliv, calea ferată ar trece spre Ucraina dar n-o face, spre Dilove. Parcă timpul stă în loc acolo, pe graniță. Poate că nu stă, dovada fiind traficantul de fugari de la Poieni. Dar pentru noi, profanii, stă.
Mai avem locuri ciudate în Maramureș. O senzație de apăsare îți dă, de nu ești nesimțit, Memorialul Durerii, fosta închisoare Sighet. La fel gara din Sighet, de unde s-au deportat mii de evrei spre moarte, spre lagăre naziste. Un alt loc ce pare nepământean e cel al iazurilor și haldelor de steril. O temă de actualita te, nu? Doar Prefectura Maramureș, la 28 de ani de la închiderea mineritului, ne avertiza în weekendul trecut să ținem batista la nas, în loc să înierbeze haldele, de trei decenii. Pe cel al Romaltyn nu poți merge și ar fi și periculos, e oarecum viu. Cel de vizavi s-a ecologizat cam singur, natural, are căprioare, rațe sălbatice, motocicliști enduro. Al treilea, cel mai întins iaz din România, cum ne spun autoritățile locale, se căznește să se ecologizeze singur: are deja lac cu stuf, păsăret, căprioare și mistreți. El e cel ce ridica duminică nori de steril, de altfel, văzut de sus, de la Cărbunar, la fel ridica și cel de la Tăuții de sus, dinspre Baia Sprie. O perfectă capcană lăsată în urmă de REMIN, după trei decenii. Ca să le simțim prezența, să știm că „sunt activi”.
Și tot n-am închis lista obiectivelor stranii, ba chiar propunem un circuit turistic. Ar fi mai binevenit ca cel al bisericilor de lemn, de departe mai interesant. Ați văzut podul frânt de la Leordina-Ruscova? Rupt la inundațiile din 1970 și încă în picioare, ba circulat? Ați văzut depozitul de gunoi din pădure, dintre Boiereni și Măgoaja, la granița dintre județele Maramureș și Cluj? Dar deja fantomatica gară Săcel? Are drept pasageri mai mulți bușteni decât oameni și toți merg spre Sebeș, la o celebră fabrică austriacă, deja la al doilea proprietar. Dar drumul pavat cu piatră cubică dintre Cavnic și Baia Sprie? Cel ce dă în Poiana Boului, pe ruta de Creasta Cocoșului.
Dar tunelul dintre acumularea Runcu și acumularea Firiza, cu ieșirea pe Valea Neagră, dovada că eterna glumă proastă cu „tunelul de Sub Gutâi” ar fi fost posibilă, palpabilă? La fel, ar merita amintită, cu trimitere înapoi spre trecutul mineresc vechi, contemporan cu Dealul Crucii băimărean, a Crăpăturii Zorilor din Baia Sprie. În fine, o trimitere la absurd și la contradicții maramureșene. Atașăm poză, să fim credibili. Odinioară, credința se putea face și așa… vezi bisericuța/chilia lui Nuțu din Bârsana. Am lipit poza de chiliile de la mănăstirea Săpânța…
