În urma discuțiilor purtate în această săptămână cu reprezentanții companiei Remin, ai Ministerului Economiei, cu lichidatorul și cu ceilalți factori implicați, Primăria Cavnic anunță că a ajuns la un acord esențial: toate clădirile de pe raza orașului Cavnic, împreună cu terenurile aferente, vor fi predate, cu titlu gratuit, primăriei și Consiliului Local.
Această preluare reprezintă doar începutul planurilor autorității locale cu imobilele respective, care sunt destul de îndrăznețe.
„Este un pas concret prin care readucem în patrimoniul comunității ceea ce îi aparține de drept. Aceasta este o victorie a noastră, a tuturor. A comunității care a crezut, a susținut și nu a renunțat. Este, însă, doar prima etapă. Vom prelua aceste clădiri. Vineri avem ședință de Consiliu în care aprobăm hotărârile de CL cu preluarea obiectivelor de pe raza orașului. Vor fi preluate cu titlu gratuit, nu vom da niciun leu. Ele vor fi preluate în contul datoriilor. În timp ce alții au plătit mulți bani să pună mâna pe obiectivele din localitățile lor, noi le vom lua fără să plătim. Odată ce obiectivele trec în patrimoniul orașului, noi ne vom putea dezvolta. Vom avea loc de fabrici, dorim să facem un muzeu, să deschidem o galerie și, de ce nu, să redeschidem chiar și una dintre mine. Dar acestea sunt discuții ulterioare. Acum suntem la faza de preluare a obiectivelor companiei Remin de pe raza orașului. Când spun obiective, mă refer la terenuri plus clădiri. Toate vor intra în avuția orașului, de unde au plecat, practic”, a explicat Vladimir Petruț, primarul orașului.




























