Polițist maramureșean, dublu vicecampion național de Brazilian Jiu-Jitsu

0
5

Inspectorul de poliție Bogdan Pop, din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș, a obținut două medalii de argint la Competiția de Brazilian Jiu-Jitsu a Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.
Sportivul a urcat pe podium atât la proba GI, categoria avansați -85 kg, cât și la proba NO-GI, categoria avansați -85 kg, confirmând încă o dată valoarea și experiența acumulate în peste două decenii de activitate în sporturile de contact.
Cu o carieră construită prin muncă, disciplină și perseverență, Bogdan Pop deține centura nea­gră, 2 Dan, la judo și centura maro la Brazilian Jiu-Jitsu. Dincolo de performanțele sportive, acesta este cunoscut și pentru implicarea sa în pregătirea fizică a colegilor din cadrul Poliției Române.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.