Într-o situaţie identică se află ţările baltice şi Polonia, situate pe flancul estic al NATO, în apropierea conflictului. Poziţia geografică le obligă să suporte consecinţele unui război atipic, nemaiîntâlnit în ultimii ani pe fronturile de luptă.
Rusia şi Ucraina se atacă reciproc cu drone şi rachete dirijate de la sol prin sateliţi şi parcurg distanţe mari de la locul lansării. Deşi au propriile sisteme de apărare, încât să poată fi doborâte, unele trec de apărarea antiaeriană, ajung la sol şi produc pierderi de vieţi omeneşti şi însemnate pagube materiale. Altele ajung în spaţiul aerian al unor state, inclusiv România. Explozia de zilele trecute a unei drone pe acoperişul unui bloc din Galaţi numai întâmplarea şi norocul au făcut să nu se transforme într-o tragedie. Dacă ele ajung accidental sau ruşii le trimit intenţionat, părerile sunt împărţite. Trimise intenţionat, ruşii speră ca efectele lor distructive să aibă impact asupra populaţiei din ţările NATO situate în apropierea războiului. Sătulă de ameninţarea Rusiei, populaţia ar fi nevoită să pună presiune pe propriile guverne, încât să nu mai acorde ajutoare Ucrainei. Este adevărat, şi majoritatea românilor spun că în timp ce ei o duc tot mai greu, guvernele continuă să ajute Ucraina. Ţară care deşi se află de câţiva ani în război, la multe capitole stă mai bine ca România. Aşa este, însă ipoteza nu prea are argumente. Inclusiv Putin ştie că deciziile ce vizează ajutoarele se iau la Bruxelles şi nu depind de opinia publică din ţările NATO. Este regretabil că pe canalele media se propagă multă dezinformare şi manipulare cărora mulţi români le dau crezare şi atenţie. În urma incidentului de la Galaţi, reacţiile pe plan intern şi extern nu au întârziat să apară. În replică, consulul rus de la Constanţa a fost expulzat, iar Consulatul, pentru o perioadă nedeterminată, închis. Ţările NATO, o parte din membrii Consiliului de Securitate al ONU, zeci de ţări membre au fost solidare cu România. Dar degeaba, problema dronelor tot nerezolvată rămâne. Indiferent cum ajung în spaţiul aerian al ţării, ele trebuie doborâte cu orice preţ. Dacă ţara nu dispune de sisteme antidronă şi antirachetă de vină este CSAT, politicienii, Parlamentul şi toate autorităţile responsabile să asigure integritatea teritorială a ţării. Generalii armatei, în loc să fie preocupaţi de procurarea unor astfel de sisteme prin programul SAFE, fac trafic de influenţă, iar România cumpără armament depăşit de tehnologia războiului modern. Revenim la Rusia, considerată inamicul păcii în Europa. Pentru a-i înţelege mişcările, trebuie făcută o scurtă incursiune în evoluţia climatului politic din ultimele opt decenii. Aliaţii de odinioară, englezii şi americanii, împotriva lui Hitler, după război, au devenit inamici politici, ideologici şi sociali. De frica atacului reciproc au creat două blocuri militare care timp de patru decenii şi jumătate s-au spionat reciproc şi au pus bazele războiului rece. Tratatul de la Varşovia şi NATO, pe unde au putut, au încercat să-şi impună regulile propriilor sisteme. În Cuba, ruşii au sprijinit comunismul, un ghimpe în coasta americanilor. În 1956, au înăbuşit revolta ungurilor, iar în 1968 a cehoslovacilor. Prin Asia şi Africa, americanii şi-au etalat forţa în Coreea, Vietnam şi Afganistan. Putin moşteneşte obiceiurile lui Stalin şi ale urmaşilor lui, dornici de expansiune şi a menţine comunismul. Deşi Tratatul de la Varşovia a dispărut, Rusia continuă să propage războiul rece. Pentru NATO, Putin a devenit un posibil inamic numai după ce a invadat Ucraina, stat independent desprins din fosta URSS. Eu cred că războiul a intrat într-un cerc vicios din care Putin şi Zelenski nu vor ieşi în viitorul apropiat. La finalul unui război, nu sunt decât câştigători şi perdanţi. Putin a pornit agresiunea pentru anexarea teritoriilor rusofone din estul Ucrainei, context în care Zelenski a fost obligat să-şi apere patria. Deşi lui Putin îi stă gândul la toată Ucraina, nu-şi va permite să atace o ţară NATO. Are prea multe probleme interne, riscul ar fi mare şi tuturor le este frică de folosirea armamentului nuclear. Preşedintele Trump care face pe mediatorul şi vrea să pună capăt războiului, în declaraţii este inconsecvent şi nu te poţi baza pe ele. În ce priveşte relaţia României cu Rusia, ea ar trebui să fie echilibrată. Să nu uităm că partidele suveraniste, numite şi putiniste, şi liderii lor sunt rezultatul dat de votul românilor. Cei care au pasiune şi slăbiciune pentru Putin sunt greu de înţeles. Situaţia denotă că în România democraţia, chiar dacă şchiopătează, totuşi funcţionează. Se pare că omenirea a evoluat, încât a ajuns la o limită critică şi nu mai ştie să trăiască în pace. Dacă nu găseşte soluţiile necesare pentru a depăşi situaţia şi acceptă să fie condusă de maniaci, războiul tinde să devină un rău necesar.
Prof. Vasile Iluţ
