Cazurile de agresiune fizică asupra cadrelor medicale iau amploare, iar Maramureșul se numără printre județele în care incidentele petrecute au avut ecou și la nivel național. Este cazul ambulanțierului înjunghiat de un pacient anul trecut.
Însă și anul acesta am avut cazuri de angajați ai echipajelor de acordare a primului ajutor sau angajați din spitale care au fost bătuți sau agresați fizic de către pacienți sau aparținători, fiind necesară intervenția poliției sau a jandarmilor pentru a calma spiritele. Incidente de acest fel au avut loc la începutul lunii mai, victimele fiind doi angajați ai unui echipaj SMURD, iar unul recent s-a petrecut, în data de 15 iunie, iar agresorul a lovit ambulanțierul și a distrus o parte din aparatura medicală din ambulanță. Acesta a continuat să fie recalcitrant și când a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Baia Mare.
Conducerea Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Maramureș spune că sunt lăsați să se descurce singuri în asemenea situații dificile și că nu s-au luat măsuri suplimentare de protecție.
„În afară de reglementările categorice ale codului penal, alte tipuri de reglementări nu au apărut. Veșnica problemă care trenează și care este la latitudinea fiecărui județ sau chiar a fiecărei localități în parte ține de deplasarea pacientului psihic, respectiv de ridicarea acestuia din stradă sau de la domiciliu. Se solicită ajutorul poliției și jandarmeriei, însă nefiind clarificată această reglementare, fiecare procedează după cum i se pare că trebuie să procedeze. Am avut însă și situații în care ambulanța pur și simplu a refuzat ridicarea pacienților, fără sprijinul poliției. Dacă ajungem ca fiecare instituție să ne prevalăm de drepturile personale, și noi ne-am prevalat de faptul că nu avem asigurată securitatea și integritatea fizică a lucrătorilor de pe ambulanță, vom proceda de câte ori va fi cazul în acest sens. După înjunghierea din Maramureș de anul trecut, am considerat că până la urmă trebuie și noi să fim protejați”, a declarat Alexandru Oros, managerul SAJ Maramureș.
În județul nostru au existat întâlniri între instituțiile abilitate, pentru a remedia aceste neajunsuri și există și exemple pozitive.
„Noi am avut o întâlnire cu Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș și fiecare încearcă să-și facă partea. Ei trebuie să percheziționeze pacientul să nu avem surpriza că scoate cuțitul în timpul transportului și în funcție de cum s-a făcut solicitarea să însoțească în cabina medicală sau nu acest tip de pacient. Am avut și cazuri în care polițiștii au fost în ambulanță și cazuri în care echipajul a fost însoțit de un echipaj al poliției în spatele ambulanței. Am avut situații în care lucrătorii poliției ne-au ajutat inclusiv la imobilizarea pacienților, alte situații în care nu ne-au ajutat. Dar, important de spus, tot timpul pacientul a ajuns la destinație”, a mai explicat Alexandru Oros.
„Unii pacienți mimează că s-au liniștit, dar de fapt te înjunghie pe la spate”
În ceea ce privește reglementarea unor măsuri care să ofere o mai bună protecție angajaților din serviciul de ambulanță, există diferențe în felul în care Ministerul Sănătății (MS) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) interpretează legea.
„MAI-ul consideră într-un fel, iar Ministerul Sănătății consideră în alt fel. Este vorba de sfera de influență și de putere în reglementări. MAI-ul nu dorește sub nicio formă și se opune în mod deosebit, având posibilitatea contestării modificării legii sau neacordând avizul de modificare a legii, iar noi cerem întruna reglementarea acestui aspect. Și acolo apar limitele de competență. Or în aceste limite de competență, fiecare își cere drepturile. MAI-ul își cere drepturile de a nu securiza, noi ne cerem dreptul de a fi securizați în timpul transportului”, mai spune managerul SAJ Maramureș.
Și din partea sindicaliștilor din Sănătate au existat reacții și s-au făcut demersuri pentru a asigura o mai bună protecție a angajaților din sistemul sanitar, însă, deocamdată, fără niciun rezultat concret.
„Din păcate, Ministerul de Interne este destul de refractar la propunerile noastre de a reface protocolul, pentru că, în continuare ei își declină nevoia de a interveni în favoarea personalului medical, în momentul în care a fost transportat pacientul la prima unitate medicală și în continuare nu a fost primit acolo și a fost dirijat la o altă unitate medicală. Asta deși ei poate încătușează pacientul fiind trei oameni înarmați și-l duc până la prima unitate, iar după aceea își iau efectiv mâna de pe el. Personalul medical nu este înarmat, iar într-o ambulanță avem doar o asistentă medicală și un ambulanțier, ori ei nu pot gestiona, o mână de femeie și cu un ambulanțier, un pacient care până în urmă cu 5 minute a fost gestionat de 3-4 polițiști înarmați. În astfel de situații, angajații se roagă la Dumnezeu, se roagă de pacient să stea cuminte. Unii pacienți mimează că s-au liniștit, dar de fapt te înjunghie pe la spate când te aștepți mai puțin”, a declarat Mircea Ciocan, președintele Sanitas Maramureș.






























