Un șofer de 54 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului pe DN 18, între Desești și Mara.
Autoturismul a fost oprit în trafic de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag, împreună cu polițiștii din Cavnic. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice de sânge, iar cercetările au continuat sub coordonarea procurorului de caz.
În aceeași zi, în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și este cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Trei persoane rănite într-un accident produs la Mesteacăn
Baia Mare • Șofer, sub influența lui Bachus, pe strada Gării
Biciclist băut, rănit după ce a căzut pe strada Valea Borcutului
Doi motocicliști, răniți într-un accident pe DN 18, la Baia Sprie
Potrivit polițiștilor, unul dintre motocicliști, care se deplasa dinspre Sighetu Marmației spre Baia Mare, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu un alt motociclu. În urma impactului, cei doi bărbați au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Amenzi de peste 17.000 de lei, aplicate de polițiștii rutieri
În cadrul verificărilor efectuate de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Groși, pe DJ 184A, în localitățile Coruia și Chechiș, au fost legitimate 56 de persoane și controlate 50 de autovehicule. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9.300 de lei, majoritatea pentru încălcarea normelor rutiere. Totodată, au fost reținute două certificate de înmatriculare, un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și două permise de conducere.
O altă acțiune a avut loc în 26 iunie, la Cavnic, unde polițiștii rutieri, împreună cu specialiști ai Registrului Auto Român Maramureș, au verificat starea tehnică a autovehiculelor aflate în trafic. În urma controalelor au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 7.800 de lei, fiind reținute șase certificate de înmatriculare și două permise de conducere.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru reducerea riscului de accidente și creșterea disciplinei în trafic.































