Proiecte în desfășurare pe mai multe șantiere deschise simultan în Borșa

0
52

Luna iulie a început în forță, în Borșa, cu intervenții și lucrări desfășurate simultan în mai multe zone ale orașului. Asta pentru îmbunătățirea infrastructurii și a spațiilor publice.
Concret, echipele de muncitori continuă lucrările de amenajare a malurilor râului Repedea și la fațada Școlii Nr. 3 Repedea. Alte echipe intervin pentru reparații ale carosabilului pe strada Văilor, continuă reconstrucția locuinței distruse în urma incendiului din zona Lăzuci și desfășoară activități de încărcare și evacuare a deșeurilor din zona Valea Florilor. În paralel, se execută lucrări de curățare a rigolelor de-a lungul DN18 și de pregătire a străzii Crângului în vederea asfaltării. Echipele de întreținere efectuează aspirarea și spălarea străzilor din zona Fântâna, precum și curățarea și igienizarea stațiilor de autobuz. Totodată, continuă lucrările de amenajare a autogării și pregătirea parcărilor din cartierul Râturi pentru asfaltare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.