Doi reprezentanți ai taximetriștilor băimăreni vor face parte din Comisia de Sistematizare a Circulației din cadrul Primăriei Baia Mare. Asta deoarece sunt cei mai avizați să se pronunțe cu privire la problemele reale întâlnite în trafic pe raza municipiului.
„M-am întâlnit cu taximetriștii băimăreni din două motive foarte clare. Pe de o parte, pornind de la convingerea că deciziile cele mai bune se iau împreună cu cei care cunosc cel mai bine realitatea din teren, în cazul de față traficul rutier din Baia Mare și soluții prin care să îl optimizăm, în această perioadă în care derulăm multe proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere. Pe de altă parte, pentru a le prezenta stadiul acestor șantiere, termenele de execuție și condițiile pe care trebuie să le respectăm în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene. Am propus, tocmai din acest considerent, să delege doi reprezentanți care să facă parte de acum din Comisia de Sistematizare a Circulației, să valorificăm această experiență a lor în interesul comunității atunci când analizăm și adoptăm măsuri care influențează organizarea traficului în municipiu. Am convenit, totodată, să reanalizăm regulamentul privind activitatea de taxi, în special criteriile și punctajul de acordare a autorizațiilor, dar și să identificăm zonele în care este necesară suplimentarea locurilor de staționare destinate taxiurilor”, a declarat Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.




























