Apelul la 119 poate face diferența pentru un copil aflat în pericol

0
69

În cadrul sesiunilor naționale de promovare a proiectului Sistem Next Generation 119, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), a organizat recent în municipiul Baia Mare o sesiune de informare și dialog dedicată noilor funcționalități ale Numărului Unic Național pentru Copii 119.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în protecția copilului, administrației publice, sistemului de educație, sănă­tății, asistenței sociale și siguranței școlare, într-un demers comun de consolidare a colaborării interinstituționale. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș a participat activ la această întâlnire, reafirmând importanța unei intervenții prompte, coordonate și eficiente pentru protejarea copiilor aflați în situații de risc.
”Numărul Unic pentru Copii 119 intră într-o nouă etapă de dezvoltare și devine o platformă digitală mo­dernă, adaptată nevoilor actuale. Chatbotul multilingv, aplicațiile mobile securizate voce-video pentru echipele de intervenție și hărțile GIS interactive sunt instrumente care vor permite intervenții mai rapide, mai bine coordonate și mai eficiente, astfel încât niciun semnal de alarmă să nu rămână fără răspuns”, au explicat reprezentanții instituției.

Peste 3.000 de apeluri la 119 înregistrate deja în Maramureș

În cadrul întâlnirii, conducerea DGASPC Maramureș a subliniat că fiecare sesizare poate însemna o șansă la siguranță pentru un copil:
„Acest serviciu poate să ofere șansa unui copil aflat în risc să fie protejat în timp util. De aceea, eficiența intervenției instituției noastre depinde de profesionalismul echipei implicate, respectarea procedurilor și de colaborarea permanentă cu toate instituțiile responsabile în gestionarea acestor cazuri. Rolul DGASPC Maramureș este de a interveni cu maximă responsabilitate și promptitudine în toate sesizările privind un copil aflat în risc, astfel încât măsura dispusă să răspundă întru totul nevoilor copilului și să-i ofere protecția de care are nevoie”, a declarat Nicolae Silviu Ungur, director DGASPC Maramureș.
De la operaționalizarea Numărului Unic Național pentru Copii 119, în județul nostru au fost înregistrate aproape 3.500 de apeluri.
”Dincolo de această cifră se află copii care au avut nevoie să fie ascultați, familii care au avut nevoie de sprijin și profesioniști care au intervenit pentru ca fiecare copil să fie în siguranță. Dacă vezi, auzi sau bănuiești că un copil este victima abuzului, neglijării, exploatării sau a oricărei forme de violență, nu rămâne indiferent. Sună la 119! Pentru un copil aflat în pericol, gestul tău poate fi începutul unui nou drum – unul în care siguranța, protecția și speranța devin din nou posibile”, este îndemnul DGASPC Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.