Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din municipiul Baia Mare și din județul Maramureș a fost recepționat oficial. Pasajul suprateran de la intrarea în municipiu, din zona Clubului Văcarilor a fost complet deschis circulației, începând de vineri, fără nicio restricție.
Recepția finală a lucrărilor a avut loc în prezența unei comisii formate din peste 20 de specialiști și reprezentanți ai instituțiilor implicate în implementarea proiectului. Din comisie au făcut parte reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții, ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ai structurilor responsabile de siguranța circulației rutiere, precum și reprezentanții beneficiarilor investiției – Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare.
În cadrul întâlnirii au fost stabilite direcțiile de colaborare pentru următoarele investiții care vor îmbunătăți infrastructura rutieră din zona municipiului Baia Mare. Astfel, se dorește lărgirea la patru benzi a drumului dintre pasaj și localitatea Recea, amenajarea unui sens giratoriu la intrarea în Recea, precum și realizarea unui studiu de fezabilitate pentru identificarea celei mai bune soluții tehnice de eliminare a blocajelor de trafic din zona cuprinsă între panta Recea și podul peste râul Lăpuș. Soluția urmează să stabilească dacă este necesară construirea unui pasaj, a unei subtraversări sau a unui sens giratoriu. Totodată, reprezentanții CNAIR au anunțat că lucrările privind podul peste râul Săsar, precum și tronsonul de aproximativ 210 metri, desprins din proiectul Centurii Mici a municipiului Baia Mare, urmează să intre în perioada următoare în procedura de achiziție publică.





























identificarea celei mai bune soluții tehnice de eliminare a blocajelor de trafic din zona cuprinsă între panta Recea și podul peste râul Lăpuș.
singura solutie reala ar fi largirea la 4 benzi a strazii europa si crearea unui drum nou pe la sud, sud est de Recea, practic paralel cu Craica, care sa ocoleasca complet satul, apoi sa intepe centura.