CS Minaur a jucat, sâmbătă, 25 iulie, primul test din perioada de pregătire împotriva echipei de liga secundă FC Bihor Oradea. Disputat pe stadionul „Iuliu Bodola” din Oradea, partida s-a încheiat cu victoria echipei gazdă – 4-2 (2-1), FC Bihor aflându-se la doar o săptămână de începerea sezonului. În schimb, băimărenii sunt abia la debutul pregătirii unui nou campionat, context în care deznodământul era unul previzibil.
FC Bihor a condus cu 2-0 încă din minutul 9, în urma reușitelor semnate de Ioan Filip (6) și Angelo Cocian (9 – din penalty). Minaur a relansat partida spre finalul reprizei, în minutul 35, prin golul izbutit de Raphael Stănescu. Angelo Cocian va realiza dubla în debutul părții secunde, în minutul 50, iar cu zece minute înainte de final scorul să devină 4-1, autor Mihai Orban. În ultimele secvențe ale partidei, băimărenii au mai înscris o dată, autor Andrei Orosz (85), astfel că întâlnirea amicală se încheie cu scorul de 4 la 2.
FC Bihor Oradea: E. Cadar (46, I. Chirilă) – P. Gal Andrezly (60, Sz. Kilyen), A. Popa, P. Antoche (22, A. Gal; 46, T. Călin), M. Velisar (64, S. Șerban) – I. Filip (64, A. Cruceru), N. Jermol – Al. Boiciuc (79, M. Moruț), Al. Bota (60, M. Orban), A. Cocian – N. Modan (46, I. Hora). Antrenor: Erik Lincar.
CS Minaur Baia Mare: G. Grigorie – Cr. Iosif, R. Lazăr, Vl. Fărcășan, Fl. Bălan, R. Krausz, R. Vitan, R. Stănescu, A. Calotă, Al. Buziuc, R. Șteau. Au mai evoluat: M. Suldac, Em. Dat, P. Mercioiu, V. Chinde, S. Radu, A. Orosz, D. Buhai, D. Toma, A. Mocanu, Szalontai. Antrenori: Paul Pârvulescu, Romulus Buia și Dănuț Șomcherechi.
O noutate de ultimă oră în lotul băimărenilor o reprezintă portarul Gabriel Grigorie, care a jucat titular în acest amical. Grigorie vine de la SCM Râmnicu Vâlcea și este născut în 18 mai 2007. Acesta ar fi o soluție de under pentru Paul Pîrvulescu, cum probabil ceilalți doi jucători din această categorie, obligatoriu prin natura regulamentului, vor fi Cristian Iosif și Alessio Calotă.
CS Minaur are stabilit următorul amical pentru miercuri, 29 iulie, cu Sănătatea Cluj, cu băimărenii în rol de gazde.






























