Parteneriatul strategic pentru literație timpurie continuă

0
228

Zilele trecute, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, reprezentat de inspectorul școlar pentru învățământ primar Ildi Grama, a participat, la Cluj-Napoca, la o întâlnire de lucru organizată de Asociația „Toți Copiii Citesc” (facilitată de Maria Kovacs și Sorana Pogăcean), alături de echipa de mentori în literație din mai multe județe ale țării.
Întâlnirea de lucru a vizat două componente majore dedicate creșterii calității actului educațional și reducerii decalajelor de învățare în mediul preșcolar și primar:
1. Analiza rezultatelor și pregătirea anului II al proiectului „Învățare pentru toți în județul Maramureș”
Rezultatele reflectă un progres vizibil al competențelor de citit-scris și de comunicare la elevi. Pe baza acestor concluzii, s-a stabilit structura Kit-ului de literație în familie, resursă esențială ce va fi distribuită în anul școlar 2026–2027 pentru a sprijini continuarea învățării în mediul familial.
2. Dezvoltarea intervenției programului „Școli cu scLipici”
A doua parte a întâlnirii s-a axat pe metode aplicate de dezvoltare a înțelegerii textului citit. Alături de mentori din întreaga țară, s-au conturat strategiile didactice și resursele metodologice pentru noul an școlar în cadrul programului „Școli cu scLipici”, urmărindu-se formarea cadrelor didactice și sprijinirea directă a elevilor în achiziția alfabetizării funcționale.
Proiectele derulate în parteneriat cu Asociația „Toți Copiii Citesc” reconfirmă angajamentul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș pentru promovarea unei educații incluzive de calitate și asigurarea accesului fiecărui copil la un parcurs școlar de succes.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.