Tariful maximal pentru transportul public de persoane în regim de taxi, în dezbatere publică

0
9

Municipiul Baia Mare a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind ajustarea tarifului de distanță maximal pentru transportul public de persoane în regim de taxi.
Proiectul de hotărâre și documentația care a stat la baza elaborării acestuia au fost publicate pe site-ul instituției, www.baiamare.ro, în data de 20 august 2026, putând fi consultate în secțiunea Administrație/Transparență Decizională/Proiecte de Hotărâri supuse Dezbaterii Publice.

„Precizăm că proiectul de hotărâre și documentația aferentă pot fi consultate și la sediul instituției din str. Gheorghe Șincai nr. 37, Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare. Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre supus consultării publice pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice, începând cu data aducerii la cunoștință publică, prin formularul disponibil online pe site-ul www.baiamare.ro, în format electronic la adresa de e-mail cic@baiamare.ro, sau se pot depune în scris la Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare”, au explicat reprezentanții administrației municipale.

Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de hotărâre, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituție publică în termen de 10 zile calendaristice de la data apariției prezentului anunț.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.