Bătaie între cinci persoane la Repedea

0
6

Un bărbat de 56 de ani a ajuns la spital după o bătaie în care au fost implicate cinci persoane, în comuna Repedea.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 20 august, în jurul orei 23.00. Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Leordina au fost sesizați prin 112 despre producerea agresiunii.
Din primele verificări a reieșit că, în urma unui conflict spontan, cinci persoane, cu vârste între 17 și 56 de ani, s-ar fi lovit cu pumnii și picioarele. În timpul altercației ar fi fost folosit și un obiect din lemn.
În urma agresiunii, bărbatul de 56 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările continuă pentru a stabili exact cum s-a produs incidentul și pentru luarea măsurilor legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.