CS Rapid București – CSM Știința Baia Mare 33-38 (13-17)
Campioana s-a întors victorioasă din deplasarea de la Rapid București, meci contând pentru etapa 12 a Ligii de Rugby, cu un eseu marcat în ultimul minut.
Paul Popoaia a marcat eseul care a adus patru puncte în contul CSM Știința, transformat tot de el, iar campioana s-a impus cu 33-38 (13-17) și continuă să ocupe poziția a treia în eșalonul de elită.
Cu două eseuri marcate, Levan Papidze a fost desemnat omul partidei.
În urma celui de-al treilea succes consecutiv, campioana rămâne pe locul 3, la șapte puncte de primele două clasate, având șanse scăzute de a se clasa mai sus, când mai sunt de disputat doar două runde din sezonul regulat.
CSM Știința: Kutsniashvili, Papidze, Dugladze, Immelman, Gelashvili, Roșu, Schutz, C. Chirica, Kisting, Mason, Popoaia, Tomane, Sikuea, Wamalwa, Mokhoabane. Rezerve: Colev, Kutsnishvili, Grămadă, Havea, Beleca, R. Pop, Moyake, Lămboiu. Antrenori: Eugen Apjok și Paul Rusu.
Rezultate etapa 12: SCM USV Timișoara – CSA Steaua București 42-35; CS Rapid București – CSM Știința Baia Mare 33-38; RC Gura Humorului – Universitatea ELBI Cluj-Napoca 5-45. CS Dinamo București a stat.
Etapa 13: Sâmbătă, 5 septembrie: Universitatea ELBI Cluj-Napoca – CSM Știința Baia Mare; Rapid București – SCM USV Timișoara; Steaua București – Dinamo București.































