S-au finalizat lucrările la cantina și internatul fostului Colegiu C.D. Nenițescu din Baia Mare

0
3

Cantină și internat reabilitate și modernizate pentru fostul Colegiu C.D. Nenițescu din Baia Mare. Autoritățile locale au făcu recepția lucrărilor, echipa prezentă fiind mulțumită de calitatea acestora.
„Vorbim de lucrările de reabilitare și eficientizare energetică la cantina fostului Colegiu Nenițescu și la internat. Atunci când încă această unitate de învățământ funcționa ca unitate cu personalitate juridică de sine stătătoare am avut contract de finanțare pentru eficientizare, reabilitare termică a cantinei și a corpului de internat și, totodată, am avut finanțare inclusiv pentru corpul de școală. Din păcate, la corpul școală s-a pierdut finanțarea și astfel că am rămas să ne bucurăm, într-un fel, de lucrările care s-au finalizat pentru celelalte două imobile. Echipa de recepție este mulțumită de calitatea lucrărilor. Suntem și în termenul asumat și putem spune că finalizăm acest proiect în cadrul celorlalte proiecte finanțate prin PNRR”, a spus Doru Dăncuș, primarul Băii Mari.
Cât despre lucrările efectuate aici, acestea au fost complexe, din cauza stării în care se aflau imobilele de reabilitat: „Când am preluat internatul și cantina, acestea erau în paragină. Am refăcut instalațiile termice, instalațiile sanitare, am schimbat total instalațiile electrice, pe lângă eficientizarea energetică, cuprinsă prin proiectul PNRR”, a explicat și constructorul. Investiția pentru cele două corpuri de clădire a fost de circa 20 milioane de lei, din care 10 milioane de lei au fost asigurate prin PNRR. Acum rămâne ca primăria să aloce fondurile necesare pentru utilarea cantinei, ca aceasta să poată fi și folosită.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.