Nu face parte din firea mea profesională să-i arăt cu degetul pe marii demnitari ai țării. Dar când ața este prea întinsă musai să spun cum se poate îngădui, ca să nu se rupă. Fiindcă președintele nostru nu cunoaște, din păcate, separarea puterilor în stat, încurcând armonia ori din neștiință, ori… Exemple sunt multe și le cunoașteți, fiindcă Nicușor Dan a făcut multe pozne care au tulburat liniștea electoratului. Andrei Cornea o reamintește pe cea mai recentă – lipsa de atitudine fermă față de șeful SPP, despre care presa a aflat cu dovezi solide că a fost implicat în evenimentele din decembrie 1989, chiar pe baricade. Președintele a scăldat-o ca la vâltoarea din Firiza. Încă de când a preluat fotoliul de la Cotroceni și a început să iasă sub drapel i s-au reproșat multe gesturi neîndemânatice, despre care alegătorii lui au început să râdă, cu tristețe, în barbă. Cum ar fi încurcarea pe covorul roșu, mimică și gesticulare care irită, dar și amuză. Nu atât coregrafia lui mă preocupă, deși face parte din ținută, cât mai ales felul în care ne reprezintă cu prerogativele prevăzute în Carta Țării.
Nu-l văd preocupat de problemele fierbinți ale politicii externe ale țării, într-o lume instabilă, sunt tatonări diplomatice cu Ucraina și Republica Moldova, dar asta nu e destul. UE se uită mirată, iar dinspre MAGA nu vin semne. Se fac speculații în legătură cu bogățiile țării, cu gazul din Marea Neagră, ori bani europeni, care încep să nu mai vină. Din primăvară tot așteptăm să vedem ce e cu guvernul, cine va conduce noul Guvern. Și toamna e aici. Deși apar articole într-un ziar american, încercându-se o intrare la președintele Trump, orizontul e departe. Și se îndepărtează și cel care vine dinspre UE. Și ea nerăbdătoare să vadă noul Guvern. De la desemnarea a doi candidați, inadecvați, tentative eșuate rușinos, Nicușor tot caută prin catastifele cancelariei un alt nume mai potrivit. Iar noi asistăm la amânări peste amânări și încă suntem în așteptare.
Cei pricepuți mai spun că a numit oameni nepotriviți și la marile parchete, iar justiția se pare că l-a luat captiv. Am citit mai multe analize care conțin multe nedumeriri, duse până la regrete. Dar am citit și texte care îl descriu pe domnul președinte de țară ca pe un personaj politic cu un afiș electoral care arată altceva decât predecesorii. Ceva de bine. Nu doresc să mișc fotoliul de la Cotroceni, dar sunt de acord să i se spună unde nu se potrivește cu țara, cu nevoile ei urgente. Ca să nu vorbesc singur mi-am luat însoțitori câțiva vectori de opinie. Profesorul Andrei Cornea, unul care l-a votat, și-a pus unele speranțe în el, se întreabă: „cum de ne-a păcălit atât de impecabil acest om timp de atâția ani, încât să credem că poate fi al nostru”. Curios în ecuația aprecierii este introdus și Georgescu „care a amăgit mai ales oameni simpli, neînvățați, pe când Dan a reușit să amețească intelectuali cunoscuți, scriitori, artiști, jurnaliști, valoroși muzicieni, profesori, analiști politici, ca să nu mai vorbim de politicieni din PNL și USR și pe cei cu care a participat direct la marile manifestații civice.”
Andreea Pora merge mai departe cu supărarea: „am ales un reformist și ne-am procopsit cu un suveranist”. Istoricul Dorin Dobrincu se referă la discursul președintelui din Catedrala Națională în fața tinerilor ortodocși, când a făcut apel la un naționalism sănătos: „Orice discurs prezidențial despre naționalism trebuie privit cu atenție. Limita dintre patriotismul civic și naționalismul exclusivist trebuie să rămână clară într-un stat democratic.” Președintele critică vocile care domină spațiul public, ocupat de farisei, defetiști și demagogi. Dar nu spune care sunt aceia? Directorul Institutului de Istorie a religiilor Eugen Ciurtin a comentat declarația președintelui Nicușor Dan despre naționalismul sănătos și a afirmat: „deseori, la cel mai înalt nivel, politicienii români nu citesc. Sintagma trebuie privită cu prudență, întrucât a fost folosită de politicieni de extrema dreaptă interbelică, inclusiv în zona legionară.”
Ar fi bine ca cei din jurul președintelui să fie mai buni sfătuitori! Învățați-l să fie președinte de țară! Că la poarta castelului bat tot mai des nemulțumirile Și sunt multe. Iar tăcerea nu le rezolvă, ci le înmulțește.



























