CS Minaur Baia Mare – Academia de Fotbal Viitorul Cluj 2-2 (1-1)
Semieșec pentru liderul din Seria 8. CS Minaur a terminat doar cu remiză confruntarea de pe teren propriu cu Academia de Fotbal Viitorul Cluj, 2-2 (1-1), într-un meci în care băimărenii au tratat adversarul cu o oarecare superioritate.
Oaspeții au condus pe „Viorel Mateianu”, prin golul semnat de Daniel Salami Ayomidei (29), dar trupa de sub Dealul Florilor a egalat chiar înainte de pauză, marcator Emanuel Dat (43). Băimărenii au trecut la conducerea jocului la doar două minute de la reluare, datorită golului reușit de Dragoș Nedelcu și se părea că meciul se îndrepta către o victorie a formației lui Paul Pîrvulescu. Însă în minutul 76, căpitanul oaspeților, Bogdan Milandru, a restabilit egalitatea, și cu toate insistențele echipei noastre din final, tabela nu a mai suferit modificări.
CS Minaur: Tancău – Mureșan, Radu, Fărcășan, Șandru, Iosif (67, Berar), Dat (46, Krausz), Nedelcu, Bădici, Filip (46, Stănescu; 64, Mercioiu), Ciubăncan (46, Buziuc). Antrenor: Paul Pîrvulescu.






























