Șofer din Rogoz, prins cu 1,24 mg/l alcool în aerul expirat

0
4

Un bărbat de 33 de ani din Rogoz s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând sub influența alcoolului. Acesta a fost oprit în trafic joi seara (1 octombrie), pe DJ 109F, în Târgu Lăpuș.
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus au oprit autoturismul în jurul orei 22.00. În timpul verificării, oamenii legii au observat că șoferul mirosea a alcool, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest.
Rezultatul a indicat o concentrație de 1,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Acțiuni pentru siguranța motocicliștilor, bicicliștilor și utilizatorilor de trotinete

Polițiștii din Maramureș desfășoară, pe tot parcursul lunii octombrie, acțiuni pentru creșterea siguranței în trafic a persoanelor care se deplasează cu motociclete, mopede, biciclete și trotinete electrice.
În perioada 1–31 octombrie, polițiștii rutieri și cei din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș vor organiza controale și activități de prevenire pe drumurile din județ, pentru reducerea numărului de accidente în care sunt implicați participanții la trafic care folosesc vehicule pe două roți.
Verificările vor viza respectarea regulilor de circulație, folosirea sistemelor de iluminare, purtarea echipamentului de protecție, respectarea vitezei legale și acordarea priorității. De asemenea, polițiștii vor urmări modul în care sunt efectuate manevrele în trafic și respectarea regulilor privind poziționarea pe carosabil.
Reprezentanții IPJ Maramureș le recomandă celor care utilizează aceste mijloace de deplasare să poarte echipamentul de protecție prevăzut de lege, să adapteze viteza la condițiile de drum și să semnalizeze din timp schimbarea direcției de mers. Totodată, aceștia sunt sfătuiți să evite folosirea telefonului mobil în timpul deplasării și să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, cu respectarea prevederilor legale aplicabile fiecărei categorii.
Acțiunile au ca obiectiv prevenirea accidentelor și responsabilizarea tuturor participanților la trafic, în special în condițiile în care vizibilitatea și starea carosabilului pot fi afectate de vremea specifică toamnei.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.