Elevii de gimnaziu, aşteptaţi să se înscrie la campionatul național de matematică pe echipe – CampioMATE

0
6

Elevii de gimnaziu din toată țara și profesorii lor de matematică sunt invitați să se înscrie gratuit până la 31 octombrie 2026 în ediția 2027 a campionatului național pe echipe – CampioMATE. Programul, ajuns la cea de-a șasea ediție, este organizat de Asociația Visuri Îndrăznețe în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România, începe în noiembrie, cu etapa de calificări, și se încheie în iunie 2027, cu gala de premiere.
După o ediție record în anul școlar trecut, cu 16.000 de copii din toată țara și peste 3 milioane de probleme rezolvate, organizatorii își propun să susțină în noul sezon 20.000 de jucători.
CampioMATE nu este un concurs clasic de matematică. Este un program menit să îi atragă pe copii spre matematică și să îi sprijine pentru a-și crește nivelul, având forma unui campionat național pe echipe, construit după logica sportului și a jocurilor video, cu calificări, divizii de nivel, transferuri, punctaje, clasament live și, la final, medalii și trofee. Elevii intră în Arenă, rezolvă provocări zilnice, acumulează puncte și joacă în echipă alături de colegi din aceeași școală sau din alte școli.
Campionatul are misiunea de a antrena noua generație de atleți ai minții și de a crește IQ-ul României. Nevoia este foarte clară: testele PISA 2025 arată că 52% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la matematică, adică nu pot înțelege și rezolva un enunț matematic simplu. Iar asta înseamnă că accesul acestor tineri la o mare parte dintre profesiile viitorului va fi extrem de limitat.
CampioMATE este inclus pe lista concursurilor școlare naționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării (Poziția F4, Anexa nr. 5 la O.M.E.C. nr. 3153/28.01.2026) și se desfășoară în Județul Maramureș în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Rezultate foarte bune înregistrate de Județul Maramureș în Ediția 2026

La finalul sezonului trecut, Județul Maramureș a adus acasă 127 de medalii TOP Jucători și 10 medalii pentru TOP Echipe. Profesorii – ANTRENORI care au coordonat echipele medaliate din județ anul trecut au fost: Simona Codruţa Barbur – echipa „Alpha Math”, clasa a VI-a, divizia Beta (GOLD); Anca Kovacs – echipa „Legendele Matematicii”, clasa a VII-a, divizia Beta (GOLD); Teodora Mesesan – echipa „Legends of the Minds”, clasa a VI-a, divizia Beta (GOLD); Nadina Neaga – echipa „MateMeow”, clasa a VII-a, divizia Beta (GOLD); Codruța Ardelean – echipa „SuperMath”, clasa a V-a, divizia Beta (GOLD); Ramona Rita Pop – echipa „αMatematicienii”, clasa a VIII-a, divizia Beta (GOLD); Daniela Ioana Zubaşcu – echipa „Campionii Numerelor”, clasa a V-a, divizia Gamma (SILVER); Adriana Sallai – echipa „Camπonii”, clasa a VIII-a, divizia Beta (SILVER); Anamaria Monica Dragoș – echipa „Formula perfectă”, clasa a VII-a, divizia Gamma (SILVER); Maria Burzo – echipa „Urmașii lui Einstein”, clasa a VI-a, divizia Gamma (BRONZE)

Unde se rupe relația copiilor cu matematica

Un studiu realizat de agenția de cercetare AHA Moments pentru CampioMATE, în trei etape (noiembrie 2025, iunie 2026 și iulie 2026, după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională), pe baza răspunsurilor a peste 9.000 de elevi de gimnaziu, participanți și neparticipanți la campionat, arată că declinul începe devreme și continuă an de an.
Dacă la începutul clasei a V-a, 67% dintre elevi spun că matematica este printre materiile lor preferate, la finalul clasei a VIII-a mai afirmă acest lucru doar 37%. Cea mai mare ruptură se produce la începutul gimnaziului, când se face trecerea de la învățător la profesor și când volumul și complexitatea materiei cresc brusc. În paralel, scade și interesul perceput la cei din jur: ponderea copiilor care spun că părinții lor sunt interesați de matematică coboară de la 33% în clasa a V-a la 19% în clasa a VIII-a. Studiul mai arată că, pentru elevii de clasele a VII-a – a VIII-a, inteligența artificială a ajuns să fie cel mai mare ajutor la teme, înaintea părinților – un sfert dintre acești elevi folosesc AI-ul când nu se descurcă singuri. Îngrijorător, utilizarea AI-ului ca ajutor la teme este semnificativ mai mare în rândul copiilor cărora nu le place matematica, iar asta evidențiază riscul ca elevii să sară exact peste etapa de înțelegere a problemei și de construire a raționamentului.

Ce se schimbă când copiii intră în joc

Aceeași cercetare măsoară și efectul participării în CampioMATE. Elevii care au participat la campionat asociază matematica într-o măsură semnificativ mai mare cu emoții pozitive, precum curiozitatea, încrederea, entuziasmul și mândria, iar 97% dintre profesorii participanți spun că acest campionat a crescut motivația elevilor de a învăța matematică și 96% afirmă că le-a îmbunătățit nivelul de înțelegere a materiei. Efectele s-au văzut și la examenul național.
Dintre elevii respondenți de clasa a VIII-a participanți la CampioMATE, 97% au obținut cel puțin nota 5 la proba de matematică a Evaluării Naționale 2026, față de o rată de promovare de 79% la nivel național, iar media notelor participanților a fost 8,13, cu 2 puncte peste media națională. O diferență notabilă se observă în mediul rural, unde 96% dintre jucătorii CampioMATE au promovat proba, față de doar 64% dintre elevii din rural la nivel național. Elevii confirmă că acest concurs i-a ajutat mai ales să fie atenți la detaliile cerințelor, să își antreneze capacitatea de concentrare, să își gestioneze timpul și să aibă încredere în ei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.