Maramureșeanul Răzvan Marincean, primul gol în Superliga

0
4

Maramureșeanul Răzvan Marincean, fiul fostului fotbalist Cosmin Marincean, a marcat primul său gol în Superliga. Legitimat în prezent la Farul Constanța, atacantul în vârstă de 17 ani, este unul dintre jucătorii de viitor ai clubului patronat în acest moment de Gică Popescu și Ciprian Marica.
Răzvan a fost introdus în teren de antrenorul Ioan Ovidiu Sabău în minutul 63 al confruntării cu Petrolul Ploiești, meci încheiat cu victoria celor de la Farul (3-1). De altfel, jucătorul maramureșean a marcat golul de 3-1, în minutul 89, cu o execuție din prima, la colțul lung, din marginea careului de 16 me­tri. Pentru prestația sa, site-ul de specialitate flashscore.ro l-a notat cu 7.8, a treia notă ca valoare din acest meci. După interviurile de la finalul jocului, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a lăudat prestația curajoasă a lui Răzvan, spunând: „Mă bucur foarte mult că Marincean a intrat extraordinar de bine, cu o stare de spirit foarte bună, se cere în echipă. Așa trebuie să arate un jucător, avem exemple de cum trebuie să intre un jucător”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.