Pregătiri de Luminație în Cimitirul Tanatorio

0
8

Primăria Baia Mare a anunțat că au început pregătirile pentru Luminație, în Cimitirul Tanatorio. Aici se află în desfășurare o serie de lucrări de reabilitare, pe care administrația locală dorește să le termine până la sfârșitul lunii octombrie.
”În fiecare an, înainte de Luminație, încercăm să cosmetizăm, să îmbunătățim și să reabilităm tot ce se poate în cimitirele pe care le întreținem prin Serviciul Public Ambient Urban. Iar dacă anul trecut am început lucrări ample de reabilitare și amenajare a Cimitirului Horea 2, de această dată ne ocupăm de Cimitirul Tanatorio. De câteva săptămâni bune avem în desfășurare ample lucrări de reabilitare și modernizare a acestui spațiu sacru și, alături de directorul SPAU, Marius Aoșan, am fost ieri la fața locului să vedem cum evoluează. Cu atât mai mult cu cât ne-am propus ca, până la 1 noiembrie, să fie finalizate”, a declarat Doru Dăncuș, primarul municipiului Baia Mare.
În această etapă, lucrările se desfășoară pe aproximativ jumătate din suprafața cimitirului și implică: taluzarea și amenajarea zonelor de acces; montarea de porți noi, după modelul celor realizate la Horea 2; refacerea aleilor care erau din pământ sau macadam, bordurarea și asfaltarea acestora cu lucrări executate astfel încât să fie asigurată și scurgerea corespunzătoare a apelor pluviale; amplasarea de bănci și coșuri de gunoi; modernizarea toaletei publice; precum și continuarea lucrărilor de întreținere și modernizare la capelă și spațiile aferente cimitirului. Nu în ultimul rând, oficialii primăriei susțin că va fi amenajat un mic sens giratoriu la intrarea principală, pentru un acces mai sigur și mai bine organizat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.