Sprijin de hrană pentru preșcolarii vulnerabili

0
13

Primăria Baia Mare vrea să vină în ajutorul familiilor vulnerabile, care au micuți care frecventează creșa sau grădinița. Astfel, micuții care ră­mân la program prelungit ar urma să beneficieze, gratuit, de o masă de prânz.
În acest sens, în data de 12 octombrie 2026, a avut loc deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a Proiectului de Hotărâre privind acordarea contribuției de hrană pentru copiii preșcolari proveniți din familii vulnerabile cu domiciliul pe raza Municipiului Baia Mare, care frecventează grupele cu program prelungit din unitățile de educație timpurie din Municipiul Baia Mare.
„Dat fiind faptul că la nivelul Municipiului Baia Mare au fost identificați cel puțin 40 de copii proveniți din familii vulnerabile, care au fost înscriși la grupele cu program prelungit din unitățile de educație timpurie din Municipiul Baia Mare, în anul școlar 2026 – 2027, însă din lipsa de venituri a familiilor pentru achitarea contribuției de hrană, există un risc foarte mare ca aceștia să abandoneze nivelul de învățământ preșcolar și mai târziu pe cel școlar”, se precizează în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre. Conform raportului de specialitate, efortul bugetar maxim aferent unui număr de 40 de copii, pentru care masa ar urma să coste 20 lei, s-ar ridica la suma de 126.400 lei/an școlar 2026 – 2027. În bugetul Direcției de Asistență Socială Baia Mare există articol bugetar privind ajutoarele excepționale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.