Poliţiştii alături de echipa Next Generation

0
51

Baia Mare găzduieşte, pentru câteva zile, tineri, studenţi şi elevi din toată ţara, cu ocazia celei de a XVII-a ediţii a concursului naţional de eseuri pe tema orientării în carieră Next Generation, organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş.
Marţi, 16 iulie, s-a dat startul concursului, în prezenţa invitaţilor, oficialităţi şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii. Ca de fiecare dată, la eveniment au fost invitaţi şi poliţiştii de prevenire.
Cu această ocazie elevii au fost informaţi cu privire la şcolile de poliţie existente în ţară şi încurajaţi să se orienteze şi în această direcţie, fiindu-le prezentate câteva din avantajele profesiei de po­liţist. De asemenea, având în vedere faptul că acest concurs a adus în Baia Mare tineri din diferite colţuri ale ţării, ofiţerul de prevenire le-a prezentat acestora şi câteva măsuri preventive la îndemână pentru a nu deveni victime ale infractorilor care pot profita de calitatea lor de turist.
Poliţiştii le urează participanţilor multă baftă, atât la concurs, cât şi în alegerea şi urmarea unei profesii de succes.


Tinereţe după gratii, pentru contrabandă cu tutun

Un tânăr, de 28 de ani, domiciliat în Sighetu Marmaţiei, a fost încarcerat, marţi, de poliţiştii din municipiu şi depus în penitenciar.
Pe numele acestuia Judecătoria Sighetu Marmaţiei a emis mandat de executare a pedepsei privative de libertate pentru comiterea infracţiunii de contrabandă. Tânărul are de executat o pedeapsă de 2 ani şi 10 luni închisoare.


Reţinut pentru infracţiunea de ultraj

Marţi, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui băimărean acuzat de comiterea infracţiunii de ultraj.
În fapt, duminică, 14 iulie, în timp ce se afla pe strada Gheorghe Şincai, din Baia Mare, bărbatul a fost oprit de un poliţist pentru identificare şi legitimare. Acesta a devenit recalcitrant, s-a manifestat violent faţă de poliţist, motiv pentru care a fost condus la sediul poliţiei.
Băimăreanul, de 50 de ani, urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.