Democraţia este supusă periodic la voinţa alegătorilor, însă de regulă aceştia nu apelează la criteriile raţionale pentru a-şi vota reprezentanţii în conducerea treburilor publice, fiind mai practică metoda bunului-simţ. Următorul scrutin va da poporului posibilitatea să decidă cine va fi şeful statului pentru următorii 5 ani, alegerea fie şi negativă este democratică, însă ideal ar fi votul pozitiv!
Avem experienţă de 30 de ani, însă constatăm că şi în statele cu sute de ani de democraţie poporul mai „greşeşte”, adică pune ştampila pe candidaţi neconvenţionali, care nu respectă modelul. Sînt preferate uneori feţele noi, de parcă alegătorii s-ar plictisi de partidele tradiţionale. SUA a ales un miliardar fără experienţă politică, pus pe schimbarea sistemului şi a raportului mondial între puteri, cu efecte radicale (însă nu e sfîrşitul lumii).
Vecinii ucraineni au ales un actor fără experienţă politică, dacă nu socotim rolul jucat într-un film umoristic. Şi în Slovacia s-a petrecut ceva asemănător, alegătorii au fost seduşi de o candidată tînără, blondă, cu discurs radical. Rămîne de văzut dacă alegătorii nu vor fi dezamăgiţi de prestaţia acestor politicieni fără pregătire politică, care în alte ţări ar fi socotiţi aventurieri.
Avantajul democraţiei este că puterile din stat se controlează reciproc, deci calitatea slabă a uneia poate fi compensată de celelalte. Dar n-ar trebui să ne încredem în alţii, ar fi mai bine să activăm puterea noastră de judecare. La o adică, poporul ar putea la un moment dat să aleagă în fruntea sa un preşedinte care pune frîne statului şi întreţine în ţară o continuă stare de vrajbă şi instabilitate. Fiind membră UE, România are parte de supraveghere europeană, deci acest dezavantaj este atenuat.
Prima calitate a preşedintelui ales trebuie să fie onestitatea, cinstea în cele publice sau private. Omul să n-aibă nimic de ascuns, să răspundă pe faţă la orice întrebare, inclusiv la cum şi-a adunat averea. Din păcate, preşedinţii noştri au avut mereu ceva de ascuns. Iliescu a minţit în legătură cu Revoluţia, Constantinescu a aplicat restitutio in integrum pe ascuns, Băsescu a iniţiat cruciada anticorupţie, iar Iohannis a continuat-o pînă la punctul în care abuzurile contra drepturilor omului au fost dezvăluite de presă.
Predintele trebuie să muncească susţinut pentru binele celorlalţi, fiind egal pentru toţi. Formal, nu mai este membru de partid, dar apa nu se face vin şi nimeni nu se poate transforma peste noapte din adept al unui partid în preşedinte independent politic. Şi totuşi, alta ar fi situaţia dacă preşedintele ar fi om raţional, a cărui preocupare să fie ţara sa, nu gaşca sa. Din păcate, raţiunea între politicieni este o floare rară.
Experienţa în politică are importanţă, un preşedinte care a parcurs toate etapele, consilier local, primar, parlamentar, secretar de stat, ministru, va avea mari şanse să-şi înţeleagă rolul şi să-l îndeplinească. Un actor, un avocat, un profesor, un om de afaceri – vor crea dezordine constituţională şi puterile din stat nu vor reuşi să-i tempereze zelul extremist.
Candidaţii au simptome care le arată faţa reală, se remarcă prin voinţa de-a lupta cu adversarii, însă încrîncenarea devine încăpăţînare şi adesea pierd legătura cu realitatea. Preşedintele reprezintă ţara şi n-ar trebui să se subordoneze nici unei ideologii, nici unui partid, ci doar legii şi bunului-simţ care-i cere să urmărească binele ţării, nu al unui grup de interese.
Politicianul poate fi mediocru intelectual, dacă are onestitate şi experienţă politică democratică, să respecte omul şi oamenii. Nu alegeţi politicieni care-i jignesc pe ceilalţi, indiferent ce nume au! Nu putem avea un preşedinte perfect, oricît am alege, şi de aceea facem compromisuri şi adesea alegem cu inima, nu cu mintea.
