Top 5 al datornicilor privaţi la stat la 31 decembrie 2015

0
632

– Rompetrol, Micula şi „fantomele” fac „găuri” în buget –
Creanţa Libia este în continuare în topul datornicilor privaţi la bugetul de stat, publicat recent de ANAF, cu datoriile înregistrate la data de 31 decembrie 2015. Top cinci este completat de firmele fraţilor Micula şi de două vehicule de acumulat datorii.
1. OILFIELD EXPLORATION BUSINESS SOLUTIONS SA – 922.915.098 lei
Potrivit ultimelor date de pe site-ul ANAF, datoria firmei Oilfield Exploration Business Solutions SRL la buget este de 923 de milioane lei. Firma este cel mai mare datornic la buget, iar această datorie reprezintă, la bază, creanţa Libia, unul dintre cele mai vechi dosare din justiţia românească.
În anii `80, Rompetrol, firmă de stat la acea vreme, prin care statul român derula operaţiuni în străinătate, încheia un acord petrolier pentru dezvoltarea şi exploatarea unui zăcămînt de petrol din Libia, Murzuk. În 1992, România a vîndut concesiunea companiei spaniole Repsol, iar banii urmau să fie recuperaţi de Rompetrol SA, firmă care a fost ulterior cumpărată de Dinu Patriciu. Omul de afaceri nu a plătit statului decît o tranşă din sumă, iar ulterior, statul român a dat în judecată Rompetrol, pentru a recupera restul. Suma se ridică la 58,5 milioane de dolari americani.
2. OANA MANAGEMENT SRL – 457.044.284 lei
Societatea are sediul social pe platforma Euroavipo, fostul Vinalcool Buzău, din comuna Poşta Câlnău, la 125 de km de centrul Bucureştiului. Firma ar fi un vehicul de curăţare a datoriilor către stat. De numele acestei firme au fost legate Murfatlar, Biborţeni, Principal Company, Vitivinicola Basarabi, Hansa Distribution, Euroavipo, United Euro Distribution sau Signus Romania Distribution.
3. EUROPEAN FOOD SA – 400.219.815 lei
4. SCANDIC DISTILLERIES SA 400.103.442 lei
Aceste firme, ale fraţilor Micula, sînt printre cei mai mari datornici la bugetul de stat. La rîndul lor, patronii s-au îndreptat împotriva statului român la Curtea de comerţ de la Washington şi au cîştigat un proces în urma căruia statul trebuia să le plătească lor 372 milioane lei.
5. GOLD & PLATIN MOL­DOVA SRL – 90.192.168 lei
Este o firmă din Suceava, care se ocupă de comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule, în magazine specializate, potrivit obiectului principal de activitate. Firma, care aparţine omului de afaceri turc Yavuz Hatinoglu, comercializa mărcile Opel şi Chevrolet şi se află în faliment.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.