Dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului

0
48

Joi noaptea, polițiștii din Groși și Ocna Șugatag au identificat în trafic, în Satu Nou de Jos și Budești, doi bărbați, în vârstă de 33 și 44 de ani, din Baia Mare, respectiv din Budești.
În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 33 ani rezultatul a fost 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat și în cel de-al doilea caz 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care ambii au fost conduși la spital în vederea recoltării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele ambilor bărbați sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În Vișeu de Jos
Un tren a „acroșat” un autoturism

Joi, 10 iunie, la ora 18.05, polițiștii Postului de Poliție TF Vișeu de Sus au fost sesizați despre faptul că la km CF 29+856, pe raza localită­ții Vișeu de Jos, unul dintre trenurile regio, care circulă pe relația Sighetu Marmației – Beclean pe Someș, a acroșat un autoturism.
La fața locului, polițiștii au constatat că, la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată, semnalizată corespunzător cu indicator rutier “STOP” și Crucea “Sf. Andrei”, un tânăr, de 26 ani, din Vișeu de Jos, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Vișeu de Jos spre Bocicoel, a fost acroșat de un tren regio.
În urma impactului nu au rezultat victime.
La fața locului, polițiștii rutieri din Vișeu de Sus au testat atât conducătorul auto, cât și mecanicul de locomotivă, rezultatul fiind „zero” în ambele cazuri.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 1.305 lei.
Locomotiva nu a suferit avarii, dar autoturismul a fost avariat aproximativ 20%.

Coliziune între un autoturism și două autoutilitare

Joi, la ora 16.20, polițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și două autoutilitare.
La fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat, de 51 de ani, din Orașu Nou, aflat la volanul unei autoutilitare, care tracta o semiremorcă, pe o porțiune de drum în aliniament, marcaj longitudinal discontinuu ce separă sensurile de mers, din direcția Seini înspre Baia Mare, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus în același sens de o femeie, de 36 ani, autoturism pe care l-a proiectat în autoutilitara care îl preceda, condusă de un bărbat, de 61 ani, din Baia Mare.
În urma accidentului, a rezultat rănirea pasagerei din partea dreapta față a autoturismului, care a fost transportată la Spitalul Județean din Baia Mare, unde a rămas internată.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „zero”, în toate cazurile și le-a fost recoltată câte o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.