Octogenar din Groşii Ţibleşului, ieşit viu din avalanşa ucigătoare!

Putem număra pe degete avalanşele din Maramureş, de peste ani, care au făcut victime. Cu-atât mai mult, ele merită evocate. Cea din anii 40, cu schiorii maghiari surprinşi de avalanşă în Munţii Rodnei. Cea din anii 50 de la Preluci de sub Archer, în Groşii Ţibleşului, cu mineri victime. Cea din anii 90, cu montaniarzii surprinşi sub Creasta Cocoşului, la izvor. Apoi cea din 2011, de la Strungi-Agriş, cu montaniarzi surprinşi. Am reuşit să găsim un supravieţuitor al avalanşei din 1957, de la Groşii Ţibleşului, pe care l-am intervievat alături de… Ionică Pop, montaniard, el însuşi supravieţuitor al avalanşei din 2011!
Mihalca Ion, zis Pinaş, din Groşii Ţibleşului, are acum 80 de ani. Era adolescent, dar amintirile-i sunt vii. Ne povesteşte păţania, de la origini. „Tata o avut şapte copii, om sărac. Căta de copii, ţinea galiţe, stăteam în Zălătruc, la şapte kilometri de sat, de Groşi. Cum o fo treaba… Era un sârb, Palevici, inginer de mină, şef de exploatare, erau galerii de prospecţiune în Preluci. Tata avea un dar de vânătoare, cu acela ne-o crescut. Avea un ZB nemţesc, de calitate, tata şi noaptea împuşca aşa ca ziua. Şefu cela de mină era mare vânător, o auzit de el. Avea puşcă de vânătoare, mergea călare. L-o căutat pe tata, l-o chemat, să-l angajeze la mină, să meargă să vâneze împreună. Stătea la cabana La Păduche, aşa-i ziceam. L-o angajat, apoi când s-o dus s-o dus, când nu, aveam animale, fân de făcut şi mă trimetea pe mine. Că voia vânătoare cu el, Pădure, cerbi, mistreţi, urşi, nu erau aşa bolunde ca amu animalele, erau mai…de pădure. Te-oi angaja şi te-oi lăsa mai mult acasă. Da vii la vânătoare. Şi l-o testat, era o barză sus pă cer, să rotea. I-o dat puşca, o tras, numa o venit jos barza. În aripă, nu o omorât-o, apoi o oblojit-o şi s-o făcut bine!
În fine, m-am dus io la mină mai mult decât tata. Apoi o venit anul 1957, cred că februarie. Era data de şapte, la ora 7 s-o petrecut, într-o luni sau marţi. Trebuia să vină un control de la Lăpuş. Aveam o galerie-dinamitieră, trebuia să curăţăm zăpada să băgăm dinamita. Ne ducem, nu uit câte zile oi trăi. Eram şapte de tăţi în ziua aia. Hai să curăţăm zăpada, să putem băga dinamita. Era ca o nişă în deal. Nu m-o numit, da o zis că primim liber până vineri, M-am dus, dară că, voiam liber că mi-erau dragi fetele din sat. Cu maistru, cu artificierul. Eram al doilea, al treilea. Şi dă-i la lopată. Am fo gătată, cred. Şi o venit avalanşa din vârful muntelui. Pădurea tăt o călcat-o cum culci cânepa. De sus, s-o rostogolit ca un bulgăre. Odată aud buuum! Ce Dumnezo? O venit şi o lovit conductele de la compresor. Era presiune… Cum am înturnat capul, am simţit că mă loveşte ceva în spate. N-am ajuns la cabană. Am picat jos, când să intru, i-am şi văzut pă maistru şi pă Nicolae. O venit un lemn, o dat în pat şi i-o rupt, pă unu l-o omorât. O şi dus cabana cu totu. Am simţit că mă duce. M-am gândit c-o venit potopu lumii, cum ziceau bătrânii. Am ameţit şi m-am trezit la 4 după-amiază, de la 7 dimineaţă!!! Io am rămas cu capu în jos şi cu picioarele-n sus. M-o găsit că mi se vedea o opincuţă”, spune octogenarul.
Au venit după ei căruţe şi sănii, dinspre Lăpuş. Cu militari. Puşi pe tărgi, în sănii trase de măgari. Se rupeau copacii de la greutatea zăpezii. Din cei şapte, au murit trei, alţi patru au supravieţuit. „Abia la miez de noapte au ajuns la cabana Doi păduchi… Şi pă ceia trii i-o aflat numa în primăvară, după luna mai. Prin Dămăcuşeni, o sărit câinii pă sănii şi o tras ţoalele de pă noi… Am ajuns la spital, nu erau doctori ca amu, era numa felcer, ne-o făcut nişte injecţii. Trii luni de zile n-am putut umbla pă picioarele mele. M-o lovit în coloană, n-am mai avut putere să stau pe picioare. Apoi mi-am revenit încet, am mai lucrat puţin la Vişeu. Aveam 16 ani. M-am angajat la pădure apoi, apoi la spart de piatră, un an. Da m-o durut şalele tătă viaţa…”, spune el.
O avalanşă ce a durat câteva minute i-a marcat întreaga viaţă. La faţa locului, la fosta exploatare şi prospecţiune, nu se mai văd nici un fel de urme. Dar asemenea evenimente trebuie amin­tite!