Aproape 22.000 pachete cu țigări, confiscate la frontiera de nord

0
60

În Crăciunești
Marți, 5 octombrie, în jurul orei 10, polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației au observat, la aproximativ 200 metri față de linia de frontieră, în curtea unui imobil nelocuit și în interiorul acestuia, de pe raza localității Crăciunești, mai multe colete voluminoase.
În prezenta și cu acordul unei femei care are grijă de imobilul respectiv, polițiștii de frontieră au intrat în interior de unde au ridicat mai multe colete cu țigări, de proveniență Duty-Free.
Coletele au fost transportate la sediul instituției, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 10.200 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 120.000 lei, care au fost confiscate.
În Sarasău
Polițiștii de frontieră au observat mai multe persoane care transportau spre un autoturism parcat în zonă, colete voluminoase de la linia de frontieră spre interiorul țării.
Imediat s-a acționat pentru reținerea acestora, efectuându-se somațiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat co­letele și mașina, fugind spre teritoriul statului vecin.
Pentru reținerea persoanelor, polițiștii de frontieră au tras trei focuri de avertisment în plan vertical, însă acestea tot nu s-au oprit, au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul Ucrainei.
Autoturismul și coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii au rezultat 11.500 pachete cu țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de 134.550 lei, care au fost confiscate.
Autoturismul, în valoare de 7.500 lei, a fost indisponibilizat.
În ambele cauze, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.