Săcălăşeniul are două insule de zeci de hectare!

0
230

Am mai trecut în revistă insulele din Maramureş, nu ne mai repetăm. Însă acolo unde doar le bănuiam, ne-am aplecat mai cu atenţie asupra locurilor şi am avut surprize, lista noastră nu era completă!

Aşa se face că Emilian Pop, primarul comunei Săcălăşeni, ne spune că are două sau trei insule pe Lăpuş, pe teritoriul lor, insule de mari dimensiuni! Sinuos, râul a creat curbe largi, care, ajutate sau nu de om ori de debite uriaşe, au devenit insule. ”Nu ştiu cum s-au creat, dar le avem, sunt evident acoperite de culturi agricole. Una dintre ele are chiar o punte de care nu ştie lumea, spre satul Ocoliş”. Întrebăm şi pe montaniardul şi făuritorul de hărţi, Ionică Pop, care ni le şi măsoară, pe loc: „Sunt şanse ca acolo să fi fost mori odinioară, să se fi făcut devieri, aşa-zisele răstoace. Insula de la Săcălăşeni are 32,80 de hectare, iar insula Lab, de la Coruia, are 33,92 hectare”.
Evident, le-am căutat, fie şi pe noroaie cumplite. Pe jos, că maşina nu era în stare. Sunt dincolo de digul de protecţie. Pe ele, sunt culturi de porumb, clar terenurile sunt excelente, cu sol adus an de an şi cu umezeala potrivită. Încă două insule în Maramureş, ambele de mari dimensiuni!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.