Se dorește readucerea la viață a unui simbol al orașului Baia Mare

0
16

Reprezentanții administrației locale lucrează la un proiect de „reînviere” a unei opere de artă ce a fost zeci de ani un simbol al orașului. Este vorba despre „spânzurătoarea” din zona Buclă. Acum, edilul cere și părerea băimărenilor despre locul în care să fie amplasat vechiul Arc Solar.

Despre proiect s-a vorbit exact cu cel care a creat opera de artă, dar și multe altele, artistul Ioan Marchiș. „Sunt convins că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți această lucrare de artă. Ce nu știți, poate, este că lucrăm la o soluție prin care să o readucem în viața publică a municipiului Baia Mare! Fără îndoială, vechiul Arc Solar, sau «spânzurătoarea» cum i se mai spunea, din zona Buclă, a devenit, în timp, un simbol și sunt sigur că mulți dintre dumneavoastră sunteți nostalgici după vremurile în care această operă făcea parte din peisajul municipiului Baia Mare. Ei bine, căutăm astăzi o soluție prin care să o readucem în viața comunității. Despre asta, precum și alte câteva subiecte importante am discutat alături de renumitul artist băimărean Ioan Marchiș, creatorul Arcului Solar și al multor opere care au contribuit la identitatea artistică a orașului nostru, a cărui vizită am avut privilegiul să o primesc la primărie. Ne ocupăm de lucrările de infrastructură, de drumuri, poduri, școli și de toate investițiile de care orașul are nevoie, dar asta nu înseamnă că neglijăm ceea ce ține de identitatea și memoria municipiului Baia Mare. Statuile, frescele, sculpturile și ansamblurile de artă monumentală din spațiul public fac parte din povestea orașului nostru și merită aceeași grijă pe care o acordăm celorlalte lucruri pe care le construim”, a spus Doru Dăncuș, edilul municipiului.

Program de punere în valoare a operelor de artă

Acesta a precizat că dorește să înființeze un program prin care și alte arte opere de artă să fie puse în valoare.
„Vom iniția un program de reparare, întreținere și punere în valoare a operelor de artă, cu implicarea activă a maestrului Ioan Marchiș și a specialiștilor din domeniu, iar una dintre provocările importante pe care mi le asum este, așa cum am spus, readucerea în spațiul public a Arcului Solar. Lucrarea domnului Marchiș a fost gândită ca un omagiu adus tradiției dulgherilor maramureșeni și are o simbolistică aparte, legată de Soare și de vechea cultură a lemnului din Maramureș. O lucrare care, fără îndoială, a rămas în memoria orașului și căreia acum avem șansa să-i dăm o nouă viață. Căutăm, împreună cu specialiștii, un loc potrivit în care această operă să poată fi repusă în valoare și să poată fi văzută din nou de băimăreni, într-un spațiu care să-i respecte atât valoarea artistică, cât și semnificația pentru oraș. Și pentru că vorbim despre o lucrare care aparține, într-un fel, memoriei colective a municipiului nostru, vreau să vă implic și pe voi. Așadar, dacă aveți propuneri pentru un loc în care ați vedea Arcul Solar, aștept sugestiile voastre! Îi mulțumesc maestrului Ioan Marchiș pentru vizită, pentru ideile pe care mi le-a împărtășit, pentru grija pe care o poartă patrimoniului și identității orașului nostru. Și îi mulțumesc, de asemenea, pentru macheta lucrării «Fecioara cu Pruncul», pe care ne-a oferit-o și pe care mi-aș dori să o vedem curând, într-o formă potrivită, în Baia Mare”, a conchis primarul.
Și sugestiile nu au încetat să vină pe contul de socializare al primarului. Mulți dintre băimărenii care au răspuns la provocarea edilului au fost de părere că „spânzurătoarea” ar trebui să revină pe locul inițial, adică în fața Universită­ții de Nord. Alte locații menționate au fost: Câmpul Tineretului sau în fața primăriei. Rămâne însă de văzut unde se va decide amplasarea monumentului simbol al orașului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.